Ce nu găsești?

joi, 26 septembrie 2013

nu știu ce titlu să pun.

Buu-năă! Nu știu ce titlu să pun, așa că las chestia asta pentru la sfârșit, poate poate îmi vine vreo idee.




Știu că a trecut mai mult de o săptămână de când n-am mai postat -mi s-a părut mai mult- și știu că n-am mai fost prezentă pe blogurile voastre prea mult. Pur și simplu n-am mai avut timp.

*asta e partea în care eu îmi cer scuze și mă plâng de faptul că școala îmi ocupă tot timpul*

Ce? Cine mi-a făcut poză de dimineață? Probabil nu sunt singura care arată așa în fiecare dimineață. Și nici nu beau cafea ca să mă pot trezi pentru că vorba aia, aud mirosuri și miros culori pe urmă. Așa că trebuie să trag de mine, ceea ce e dificiluuț :D
Vă recomand videoclipul de mai jos. E super amuzant și probabil că unii vă veți regăsi în el :D

video

Am găsit și un articol despre cărți ale căror cereri de a fii publicate, au fost respinse de nenumărate ori. E chiar interesant, zic eu. Click.

Urmează zilele astea o postare cu noile cărți și recenzia la PS te iubesc -sper să reușesc să o fac :D- și acum, încă citesc Castelul a lui Kafka. Doamne cât e de ciudată cartea! Și m-am apucat de Frenezia, care e o dezamăgire. Poate totuși se întâmplă ceva interesant până la sfârșit. Poate. :))

Cum e la școală? Proiecte noi? Pe 28 luna asta, adică poimâine, este Lets do it Romania, câți dintre voi participați? :D Și între 20-24 noiembrie, Gaudeamus târg internațional de carte. Veniți? :3

marți, 17 septembrie 2013

Me being random #2

Bună seara, spun! Urmează o postare idioată, deci dacă pe moment nivelul vostru de toleranță privind aiureala, este scăzut, vă rog să treceți mai departe.

Am văzut că toată lumea a postat despre primele zile de școală, așa că încerc să nu mai pomenesc despre asta. Îmi e dor de Stiles, și cică sezonul 4 din TW apare abia în ianuarie!! Așa nu-i corect!
Uite-l ce scump este! Îmi vine să îl iau și să îl flocoșesc, și să îl iubesc, și să îl strâng până nu mai pot, pe modelul So fluffeeeh Im gonna die!
Oh mamă, și e un tip la școală, Octavian îl cheamă, care seamănă cu Scott McCall. Știi cum seamănă? Zici că-s gemeni mă! #așaprostuțdardrăguțșiînaltșicredcumușchi
Am mai văzut un boboc pe care îl tot vedeam pe la țară, cu skateboard-ul. Și cică are păianjeni și șopârle și șerpi acasă. Brr. Nu știu dacă să zic super tare sau să mă închid într-o bilă uriașă de sticlă inglasabilă și să nu mai ies niciodată de acolo.

Până să începem școala am terminat sezonul 3 din True blood. Și din nou, Eriiic! A fost mișto sezonul. Oricum poveștile celorlalți actori nu mă interesează, decât văd așa fragmentat. Las toată scena numai când e Sookie și Eric :D

M-am apucat să citesc P.S. Te iubesc și e atâât de amuzantă! Îmi e tare drag de ea, mă bucur că m-am hotărât să o citesc. Astăzi mi-am primit cărțile împrumutate înapoi. *ignorați pungile aruncate de lângă :D* Mi-a fost dor de ele :o3 Și în plus, mami mi-a eliberat un raft ca să îmi așez cărțile frumos. A fost greu să o conving, dar am reușit, și acum mă duc și mă uit la raft din 10 în 10 minute, așa mi-e drag de el!

Mă  apuc să mă uit la Sleepy Hollow până nu îmi spune Adry tot ce se întâmplă în el. Că și așa, pe mess din 5 în 5 secunde: Oh my God! Fucking shit! Fuck youuuu! Tre să te uiți!! Și bla bla, și chestii :))

Voi ce ați mai făcut? În afară de școalăăă! :)) Ce ați mai citit, ceva cool? :D

Meduza vă iubește! :*

sâmbătă, 14 septembrie 2013

Recenzie Gazda

Titlu: Gazda
Autor: Stephenie Meyer
Editură: Rao
*Carte împrumutată de către Cristina, căreia îi mulțumesc mult ^^
Recenzie: 
Oamenii sunt niște creaturi îngrozitoare, manipulatoare și autodistrugătoare. Au transformat și distrus locul în care trăiesc, iar violența și agresivitatea lor a otrăvit totul. Acum, însă, acest lucru s-a schimbat; Invadată de un dușman nevăzut, planeta a devenit un loc mai bun. Oamenii atât de agresivi sunt acum gazde pentru sufletele care nu cunosc întunericul. Sufletele sunt introduse în recipienții umani și preiau controlul omului în care se află. Totuși, acțiunea sufletelor nu este văzută cu ochi buni de toți, și, în ciuda tehnologiei de care dispun sufletele, unii oameni încă se ascund, refuzând să renunțe la voința și gândurile proprii.
Când Melanie Stryder, unul din puținii oameni sălbatici, este capturată, știe că trebuie să facă tot posibilul pentru a nu trăda locația în care se află cei pe care îi iubește. Wanderer, Rătăcitoarea, este sufletul ales pentru această misiune însă, deși este un suflet experimentat, Rătăcitoarea întâlnește o rezistență nefirească în Melanie, care își face simțită prezența în gândurile și chiar în acțiunile Rătăcitoarei, iar emoțiile pe care le împărtășește cu Melanie o iau complet prin surprindere.

Fiindcă Melanie se dovedește a fi o apariție intensă și extrem de încăpățânată, Wanda se hotărăște să vorbească cu Vindecătorul ei, având în vedere atât alegerea unui alt suflet pentru gazda lui Melanie, cât și distanțarea de Căutătoarea ei, o ființă nu prea îngăduitoare și blândă, așa cum ar trebui să fie un suflet.

Adevărata poveste începe aici. Melanie se folosește de puternicele emoții ce răzbat din amintirile legate de iubitul și fratele ei, încercând să o facă pe Wanda să se răzgândească și să încerce să îi găsească pe ceilalți oameni sălbatici. Câteva zile mai târziu, Wanda este găsită în deșert aproape moartă de către bunicul lui Melanie și restul oamenilor sălbatici. Bunicul său este și motivul pentru care Wanda, Rătăcitoarea, este dusă în peșterile de sub deșert și, încet- încet, acceptată de către ceilalți oameni, în ciuda faptului că este un suflet. Caracterul și bunătatea de care dă dovadă o ajută să se integreze, deși nu complet. Jared este furios fiindcă i-a luat-o pe Melanie, Frații O'Shea încearcă să o rănească, Jamie este reticent în privința ei, iar ceilalți o consideră periculoasă. Cu timpul însă, Ian, unul din frații care erau împotriva ei ajunge să devină protectorul Wandei, iar Jared și Jamie încep să aibă încredere în ea.
De aici, până la începe să îi ajute pe sălbatici nu mai este decât un pas. Decizia Wandei de a le destăinui oamenilor secretul suprem al sufletelor, este încă o dovadă a faptului că sufletele sunt ființe superioare oamenilor. Însă decizia ei nu este pe placul tuturor, tocmai de aceea finalul este unul emoționant -și lacrimogen-


Părere:
Am început să citesc Gazda cu ideea că nu e prea grozavă. Nu am citit nici o recenzie a cărții, dar cum Meyer este atât de ponegrită, eram pregătită pentru orice. -și că veni vorba, da, twilight e siropoasă, exagerată, la mintea cocoșului, bla bla, dar este o carte scrisă bine, asta e părerea mea; poate nu de notă maximă, dar pe lângă-. Gazda, însă, m-a surprins plăcut. Primele capitole erau puțin confuze, dar apoi am început să înțeleg care e treaba cu sufletele, cum sunt introduse în corpurile oamenilor,etc. Povestea mi-a plăcut, personajele sunt bine descrise, (deși uneori vedeam o oarecare asemănare între Wanda și Bella), acțiune, suspans, dramă, un pic de bătaie, practic de toate. Are 700 de pagini, era culmea să nu aibă de toate.
-îmi placee actorul lui Jared ^_^ -
(Nu știu dacă va avea o continuare, dar sper că volumul 2 să aibă mai multă acțiune.)


Nota mea: 4,5 / 5
 

marți, 10 septembrie 2013

Atins de întuneric de Răzvan Timar

Bună ziua internațiune! -nu e vineri -_-

Zilele trecute am citit pe blogul Sabrinei despre o nouă carte ce poartă amprenta unui scriitor român. Cum descrierea mi s-a părut interesantă, m-am gândit să vă prezint și vouă despre ce e vorba.
Autorul se numește Răzvan, are 20 de ani, locuiește în Sibiu și ideea cărții i-a venit în timp ce se plictisea la birou. Câteodată, se pare că iese ceva bun și din plictiseală :) Răzvan își dorește să fie publicat, iar eu îi urez mult succes și sper ca peste un an, să intru într-o librărie, și să îi văd cartea în vreo 50 de exemplare pe un raft. sau pe mai multe :)
Cartea se numește „Atins de întuneric”, iar descrierea sună cam așa:
” Numele meu este Dominic. Până nu demult , am fost și eu un adolescent normal. Mergeam la școală în fiecare zi, aveam o prietenă de care m-am despărțit și ieșeam aproape zilnic în oraș. Totul s-a schimbat într-o seară... Credeam că va fi încă una din acele nopți pierdute în club. Nici nu mă gândeam cât de mult mă înșelam. Când m-am trezit a doua zi, nu mai aveam nicio amintire legată de noaptea precedentă. La școală am aflat de la prietenul meu cel mai bun, Andrei, că una dintre colegele noastre a dispărut. Amalia era fosta mea și am petrecut cu ea în club. Frânturi din amintiri au apărut atunci în fața ochilor mei. Am văzut-o pe Amalia plecând cu un tip misterios, înalt, palid la față și cu ochi negri. Șirul de amintiri bizare a continuat cu imaginea unui câine negru care mă urmărea și m-a atacat. Apoi, după ce am fost la un concert de-al vărului meu împreună cu Ema, fata pe care o plăceam, am făcut o descoperire macabră... Viața mea s-a schimbat la 180 de grade. Restul amintirilor mi s-au arătat sub forma unui vis. Am văzut o femeie cu pielea albă care m-a mușcat de gât și m-a lăsat să mor. Trei fete m-au ajutat atunci. Toate indiciile arătau către Ema, iar ea era plecată din oraș. Atât eu, cât și Andrei aproape că am fost omorâți de un câine negru aidoma celui pe care l-am văzut când am plecat din club. Am uitat să pomenesc lucrurile ciudate care se întâmplau cu mine: auzul și mirosul erau la un cu totul alt nivel față de obicei, iar temperaturile negative nu reprezentau nicio problemă. După ce am pus câinele pe fugă, am căutat-o pe Ema. Iar căutările noastre ne-au dus spre un sat uitat de lume, unde urma să aflăm adevărul despre lumea în care trăiam. Fantomele, vrăjitoarele, magia... Toate aceste lucruri erau cât se poate de reale. Și eu mă schimbam. Deveneam un cetățean cu acte în regulă a lumii supranaturale. Cel mai înfiorător lucru nu era transformarea prin care treceam, ci dușmanii noi pe care mi i-am făcut. Eram prins într-o cursă contra cronometru în care premiul cel mare îl reprezenta chiar viața mea. Dacă am scris aceste rânduri nu înseamnă neapărat că sunt în viață...”

Sper că v-am făcut curioși. În curând Sabrina va posta primele două capitole ale cărții, și dacă sunteți interesați de poveste, puteți da follow blogului ei.

În timp ce călcam un tricou astăzi, -fată vrednică, ce să mai!- m-am gândit la ceva și am sunat-o repede pe Adry, să văd ce părere are. Se pare că suntem două genii, pentru că și ea a avut ideea asta. Să ne mai sfătuim, și dacă ajungem la un punct comun, vă anunț despre ce e vorba. Sper să vă placă, pentru că vor fii și premii incluse. :))
Meduza vă iubește!

marți, 3 septembrie 2013

Me & Co.

Salutări! Știu că a venit toamna, știu că în curând începem școala, știu. Simt stresul deja infiltrându-se în vene și mai ales, în minte, dar încerc să îl ignor. Toată vara mi-am dorit să mă schimb. Să nu mai fiu eu, cea care suferă pentru orice lucru microscopic. Și fie că a fost puterea gândului sau ambiția, sau bufnița atotștiutoare, am reușit. Am reușit să mă schimb, însă am realizat că nu vreau schimbarea asta. Sau cel puțin, nu pe toată.

Tot văd că pe facebook sau pe bloguri se promovează ideea că e ok să nu ai sentimente, să nu îți pese, să fii rece, și tocmai asta e schimbarea despre care vorbeam. Cumva, nu îmi mai pasă de cei din jur atât de mult, și asta mă sperie. Nu e în regulă. Și vreți să știți de ce? Pentru că există un motiv pentru care suntem oameni și nu animale, sau roboți. Nu suntem carcase goale; avem suflete, și sufletele simt, iubesc și suferă. M-am lăsat prea mult influențată de cei din jur, de ideea atrăgătoare de a nu-mi păsa decât de mine. E ok. Voi puteți să fiți așa. Reci, disprețuitori. Nu vă judec. Eu nu sunt și nu voi fii așa. Îmi pasă de oameni, îmi pasă de sentimente. Și da, voi suferi, pentru că unii vor profita, însă viața nu-i făcută doar din zâmbete și soare. Are și lacrimi, și fulgere, și nu sunt gata să le înfrunt, dar o voi face oricum pentru că nu am de ales.
Am făcut un mic experiment. Nu știu ce spuneți voi, dar mie îmi plac toate rezultatele de mai sus, fiindcă toate îmi definesc întrucâtva personalitatea. Cu toate acestea, rămân la prima variantă, atât din comoditate, cât și datorită faptului că mă descrie cel mai bine.
Bucură-te de lucrurile mărunte ale vieții. Asta am făcut eu în ultimul timp. Și fără exagerări, viața mea a fost mai bună, starea mea de spirit a fost și mai bună, iar eu am fost fericită. Am împletit gogoși cu varămea, lucru pe care nu l-am mai făcut demult, am pictat niște semne de carte, mi-am cumpărat un caiet studențesc de mate pentru istorie, și mi-am mai cumpărat niște lumânărele cu miros de vanilie și caramel pe care le iubesc. Astăzi mă apuc de un puzzle de 1000 de piese. Sunt fericită, atât cât poate fii de fericit un om simplu.

Pe voi ce vă face fericiți?
Meduza vă iubește :*