Despre fata urata a iubirii: Recenzie - Ugly love

Titlu: Ugly love
Autor: Coleeen Hoover
Traducator: Cristina Buzoianu
Editură: Epica 

Recenzie:

      Tate Collins se mută în apartamentul fratelui ei, Corbin, pentru o perioadă scurtă de timp, doar cât să se pună pe picioare și să se acomodeze cu programul de master pentru asistenți medicali pe care îl urmează. În noaptea în care sosește, Tate îl cunoaște pe vecinul de vizavi și prietenul fratelui ei, Miles Archer. Interacțiunea dintre cei doi nu este chiar de vis, ținând cont că Tate vine de la 800 de km distanță, iar Miles e beat mangă și zace în fața ușii, lăsându-i tinerei o singură opțiune, aceea de a-l târî în apartamentul fratelui ei.

      Încă din momentul în care îl întâlnește, Tate descoperă că Miles nu e doar un bețiv oarecare, ci un om bântuit de un trecut misterios, hăituit de vină și remușcare. După Ziua Recunoștinței, în care Miles merge împreună cu Tate și fratele ei acasă la familia lor, tânăra acceptă să se implice într-o relație bazată pe sex cu Miles. Sunt doar două reguli, reguli care implică doar prezentul, fiindcă Miles nu își poate mărturisi trecutul, iar viitorul înseamnă speranță, adică exact ceea ce el nu își dorește să îi ofere fetei. Trecutul este despre Rachel, un nume pe care Miles îl tot invocă, iar viitorul... Tate nu speră decât că, la un moment dat, Miles își va da voie să fie fericit alături de ea.

„Unii oameni devin mai inteligenți pe măsură ce îmbătrânesc. Din păcate, unii doar îmbătrânesc.” 

      Ruptura dintre cei doi este inevitabilă, fiindcă Tate încalcă din prima cele două reguli, în timp ce încearcă să îl descopere pe Miles. Toți bărbații din viața ei sunt piloți; bunicul, tatăl, fratele, iar Miles nu face excepție, însă e ceva mai mult la el, ceva care o sperie, o impresionează și o atrage în același timp. Este dur și puternic, dar totuși sensibil, atent. Este un contrast pe care tânăra nu îl poate descrie.

„Uneori, tăcerea spune mai mult decât toate cuvintele din lume.”  

      Ugly love este o poveste despre iubire, dar nu doar despre partea frumoasă, strălucitoare, emoționantă. Este despre vină, remușcare și o profundă tristețe, care îți pot distruge inima. Am simțit povestea zburând pe lângă mine, asemenea lui Miles, în cursele lui. Am simțit povara pe care o poartă, fiindcă suntem puși în fața a două istorisiri: prezentul, din perspectiva lui Tate și trecutul, scris în versuri de poezie slam, prezentat din perspectiva lui Miles.

       Pilotăm un avion care își începe cursa lin, duios; când credem că zborul va fi doar astfel, apar primele tulburențe, nori negri se aștern în calea avionului, dar suntem siguri că furtuna vaa trece, iar aceasta ne lasă să fim naivi, să sperăm. Și apoi ne lovește cu tot ce are mai puternic, mai înfricoșător și ne prăbușim. Teamă, disperare, vină. Neputință. Și apoi supraviețuirea. Cum trăiești, știind că ai trecut prin așa ceva? Cum îți dai voie să mai pilotezi vreodată? 

„Presupun că, dacă un om a cunoscut cea mai urâtă față a iubirii, e posibil să nu mai vrea să o trăiască a doua oară.”

       Personajele sunt foarte bine descrise, replicile lor sunt inteligente și amuzante, astfel că mi-a fost ușor să mă îndrăgostesc de poveste, de gânduri și întâmplări, de dragostea spusă și nespusă dintre Tate și Miles. Mi-a plăcut mult și traducerea, așa că țin să o felicit pe Cristina Buzoianu pentru asta.
* Singurul lucru negativ pe care îl am de spus despre carte este faptul că am găsit mici greșeli de tehnoredactare (foarte multe virgule, deși nu era cazul și cuvinte scrise greșit). * În rest, ador coperta și, mai ales, stilul autoarei, care m-a surprins din nou. Nu credeam că este posibil să scrii capitole întregi în versuri slam, dar Colleen Hoover este un geniu, așa că bănuiesc că mă aștept să fiu întotdeauna surprinsă plăcut de ea.