Castigator Atractia de Sylvia Day

      Târziu? Cam târziu, mon cher. 11:11. Măcar sunt punctuală... într-o altă dimensiune. M-am uitat la un film pe care voiam să îl văd de când am citit cartea, care m-a impresionat foarte tare, Cazul Pelican. Era prima carte a lui John Grisham pe care o citeam, împrumutată de la bibliotecă, de pe un raft exclusivist la care puțini aveau acces. Filmul este genial, avându-i în rolurile principale pe Denzel Washinghton și Julia Roberts. Vi-l recomand, este printre cele mai bune filme văzute de mine.

     
      Fiindcă v-am plictisit destul, a venit timpul să anunț câștigătorul volumului Atracția de Sylvia Day. Sigur, aș putea să spun direct cine este, dar nici eu nu știu încă în acest moment. O să îl aleagă Rafflecopter pentru mine în câteva minute, după ce verific dacă au fost îndeplinite cerințele.

a Rafflecopter giveaway

Felicitări! Iepurașul vine cu ceva drăguț pentru tine. Te voi contacta eu în curând. Vă mulțumesc tuturor că v-ați înscris! 

Concurs Atractia de Sylvia Day

Bună,

      În timp ce mă aflam acasă și îmi îmbrățișam ca de obicei biblioteca, am dat peste o carte pe care m-am gândit că aș putea să o ofer în cadrul unui concurs cu reguli simple. Premiul, după cum spuneam, va fi Atracția, primul volum din seria Crossfire de Sylvia Day.

a Rafflecopter giveaway
      Concursul începe astăzi și se termină pe 24 aprilie, urmând ca luni sau marți să anunț câștigătorul, ales prin Rafflecopter.

      Voi reveni foarte curând cu o recenzie la Regina Roșie și poate și la Rivali, de Penelope Douglas, pe care am citit-o atât de repede încât mi s-a redeschis apetitul pentru cărțile YA. Și da, într-adevăr, Regina roșie a durat aproape 2 săptămâni, dar scuza mea este că am avut evenimente și facultate și chestii... Ok, n-am nicio scuză. Vin cu recenzia, promit.

      Succes la concurs, oameni frumoși!

Despre fata urata a iubirii: Recenzie - Ugly love

Titlu: Ugly love
Autor: Coleeen Hoover
Traducator: Cristina Buzoianu
Editură: Epica 

Recenzie:

      Tate Collins se mută în apartamentul fratelui ei, Corbin, pentru o perioadă scurtă de timp, doar cât să se pună pe picioare și să se acomodeze cu programul de master pentru asistenți medicali pe care îl urmează. În noaptea în care sosește, Tate îl cunoaște pe vecinul de vizavi și prietenul fratelui ei, Miles Archer. Interacțiunea dintre cei doi nu este chiar de vis, ținând cont că Tate vine de la 800 de km distanță, iar Miles e beat mangă și zace în fața ușii, lăsându-i tinerei o singură opțiune, aceea de a-l târî în apartamentul fratelui ei.

      Încă din momentul în care îl întâlnește, Tate descoperă că Miles nu e doar un bețiv oarecare, ci un om bântuit de un trecut misterios, hăituit de vină și remușcare. După Ziua Recunoștinței, în care Miles merge împreună cu Tate și fratele ei acasă la familia lor, tânăra acceptă să se implice într-o relație bazată pe sex cu Miles. Sunt doar două reguli, reguli care implică doar prezentul, fiindcă Miles nu își poate mărturisi trecutul, iar viitorul înseamnă speranță, adică exact ceea ce el nu își dorește să îi ofere fetei. Trecutul este despre Rachel, un nume pe care Miles îl tot invocă, iar viitorul... Tate nu speră decât că, la un moment dat, Miles își va da voie să fie fericit alături de ea.

„Unii oameni devin mai inteligenți pe măsură ce îmbătrânesc. Din păcate, unii doar îmbătrânesc.” 

      Ruptura dintre cei doi este inevitabilă, fiindcă Tate încalcă din prima cele două reguli, în timp ce încearcă să îl descopere pe Miles. Toți bărbații din viața ei sunt piloți; bunicul, tatăl, fratele, iar Miles nu face excepție, însă e ceva mai mult la el, ceva care o sperie, o impresionează și o atrage în același timp. Este dur și puternic, dar totuși sensibil, atent. Este un contrast pe care tânăra nu îl poate descrie.

„Uneori, tăcerea spune mai mult decât toate cuvintele din lume.”  

      Ugly love este o poveste despre iubire, dar nu doar despre partea frumoasă, strălucitoare, emoționantă. Este despre vină, remușcare și o profundă tristețe, care îți pot distruge inima. Am simțit povestea zburând pe lângă mine, asemenea lui Miles, în cursele lui. Am simțit povara pe care o poartă, fiindcă suntem puși în fața a două istorisiri: prezentul, din perspectiva lui Tate și trecutul, scris în versuri de poezie slam, prezentat din perspectiva lui Miles.

       Pilotăm un avion care își începe cursa lin, duios; când credem că zborul va fi doar astfel, apar primele tulburențe, nori negri se aștern în calea avionului, dar suntem siguri că furtuna vaa trece, iar aceasta ne lasă să fim naivi, să sperăm. Și apoi ne lovește cu tot ce are mai puternic, mai înfricoșător și ne prăbușim. Teamă, disperare, vină. Neputință. Și apoi supraviețuirea. Cum trăiești, știind că ai trecut prin așa ceva? Cum îți dai voie să mai pilotezi vreodată? 

„Presupun că, dacă un om a cunoscut cea mai urâtă față a iubirii, e posibil să nu mai vrea să o trăiască a doua oară.”

       Personajele sunt foarte bine descrise, replicile lor sunt inteligente și amuzante, astfel că mi-a fost ușor să mă îndrăgostesc de poveste, de gânduri și întâmplări, de dragostea spusă și nespusă dintre Tate și Miles. Mi-a plăcut mult și traducerea, așa că țin să o felicit pe Cristina Buzoianu pentru asta.
* Singurul lucru negativ pe care îl am de spus despre carte este faptul că am găsit mici greșeli de tehnoredactare (foarte multe virgule, deși nu era cazul și cuvinte scrise greșit). * În rest, ador coperta și, mai ales, stilul autoarei, care m-a surprins din nou. Nu credeam că este posibil să scrii capitole întregi în versuri slam, dar Colleen Hoover este un geniu, așa că bănuiesc că mă aștept să fiu întotdeauna surprinsă plăcut de ea.

Orase, pulbere, umbre si instrumente mortale

      Bună! Azi m-am simțit creativă și pentru că nu am vrut să ratez ocazia, am pus mâna pe aparat și am realizat o mică ședință foto. Subiectul principal: Instrumente Mortale, seria autoarei Cassandra Clare, apărută în întregime la Editura Leda și pe care o dețin cu mândrie.

      În prezent, am ajuns la volumul patru, deci abia ce am încheiat socotelile cu Valentine (oare?) în Orașul de Sticlă. Și sunt un pic speriată de ceea ce va urma, fiindcă era ceva liniștitor în a ști cine e personajul negativ. Oricum, fiindcă sunt în enșpe grupuri cu și despre cărți, iar superputerea mea este aceea de a mă spoileri în ultimul hal, ghiciți ce mi s-a întâmplat chiar cu câteva pagini înainte de a afla răspunsul la întrebarea tabu (dacă Jace și Clary sunt frați au ba). Adică fix ceea ce încercam cu disperare să aflu încă din primul volum, am aflat dintr-un comentariu spus cu o nonșalanță și un grad de nesimțire care ajunge pân' la stratosferă. Dacă am făcut ceva în legătură cu asta? Nu.

       Spuneam că lumea asta a vânătorilor de umbre m-a acaparat cu totul. Citesc cărțile, mă uit la serial, vorbesc depre asta constant și în puținul timp liber în care nu sunt nevoită să fac lucruri în lumea reală, știți, chestii de mundani (facultate, proiecte), mă gândesc cum aș fi scris eu povestea asta și câți aș fi ucis. Până acum, în ciuda luptelor pe care le-au dus, cu răni de ambele feluri, tot n-a murit nimeni. Și parcă e prea ușor. Sunt groaznică, știu, dar vina aparține autorilor de pretutindeni care-și ucid personajele într-o veselie, astfel că acum așteptările mele sunt altele. 

                            

        Pentru că tot am amintit de serial, am să vorbesc pe scurt despre ceea ce se întâmplă acolo. Cum să vă spun? Îmi place tot în Shadowhunters. Creaturile, locurile, acțiunea, actorii... Numai jocul actoricesc nu. Se joacă atât de prost încât îmi vine să închid ecranul și doar să ascult ce se întâmplă, ca să nu mai văd cât de fals plânge actrița care o interpretează pe Clary, sau mersul de cocalar al lui Dominic Sherwood în timp ce încearcă să fie Jace Wayland. Sper că asta se va îmbunătăți, fiindcă este unul dintre aspectele care pot deveni cu timpul, mai bune. Cât despre schimbările -majore-, nu mă încurcă prea mult. Sunt conștientă că niciodată o ecranizare nu va urma fidel cartea, iar diferențele acestea sunt bine venite în Shadowhunters.

     
      Nu pot să îl recomand, pentru că se prea poate să nu puteți trece peste deficiența majoră pe care am menționat-o, dar dacă vă hotărâți să îl vedeți, să știți că Magnus Bane e al naibii de simpatic și în opinia mea, cel mai bine interpretat personaj. Deci puteți să vă uitați la serial doar pentru magician, sau pentru că actorii sunt foarte arătoși. Doamne, chiar am zis arătoși! 

       Meduza încheie și se reîntoarce în New York, alături de Jace și Clary și frații Lightwood, în Orașul îngerilor căzuți. Avem demoni de ucis, persoanele greșite de iubit și o nouă lume a Acordurilor cu care să ne obișnuim. Dacă vedeți unt în loc de sunt, e pentru că nu îmi merge „s-ul”, nu pentru că îmi e foame.

NB: Fotografiile sunt realizate de mine, iar preluarea acestora fără acordul meu scris constituie încălcarea drepturilor de autor, în conformitate cu Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe din cadrul Contituției României. 

In curs de aparitie la Leda Edge

       După succesul primei cărți (Mândrie, prejudecată și zombie) apărute în noua colecție marca Leda, coordonată de un traducător minunat, Leda Edge a anunțat noi apariții editoriale aflate în proces de traducere, care ne încântă ochii, ne fac sufletul să tresalte și portofelele să suspine și să se pregătească de vremuri grele. Iată noutățile frumoase care ne vor îmbogăți biblioteca:

       Începem cu minunăția care se va potrivi acum mănușă în bibliotecă alături de celelalte două volume: Experiment, în ediție Tie-in. Volumul al treilea din seria Divergent prezintă deznodământul poveștii, iar ecranizarea sa va apărea și la noi în cinematografe, începând cu 11 martie 2016. V-am spus că voi merge la avanpremiera filmului miercuri? De abia aștept! Volumul este deja disponibil cu supracopertă.

       Am așteptat și am plâns și ne-am perpelit, iar loialitatea ne va fi în sfârșit răsplătită! Volumul al doilea din seria Shatter me a autoarei Tahereh Mafi va fi în curând tradus în cadrul colecției Leda Edge. Vom putea să o însoțim pe Juliette, tânăra prizonieră cu o putere fascinantă, într-o nouă aventură care ne va spulbera sufletește, asemenea primului volum.

      Until we meet again, minunatul roman al lui Renee Collins, ne prezintă o istorisire dramatică, plină de mister și dragoste, în care protagoniștii, Cassandra și Lawrence vor trebui să depășească granițele timpului pentru a-și împlini iubirea. Similar cu Soția călătorului în timp, romanul este unul plin de surprize, tragic și fabulos în același timp.

      Fantome, zeități și înfricoșătoarea Lumea de Dincolo. Un soldat pretinde că știe secretul după care Wasp tânjește cel mai mult, dar tânăra este conștientă că totul are un preț și că cel pe care trebuie să îl plătească pentru secretul mult dorit, o poate ucide. Archivist Wasp de Nicole Kornher-Stace se află în curs de traducere la Leda Edge (oop, oop!)

   
      Origin, continuarea seriei Lux, ne zguduie cu o nouă aventură palpitantă. Minunăția sa luminată, Daemon, se găsește din nou într-o situație imposibilă, dar cum el e un fel de Tom Cruise, căruia i se mai spune și Imposibil, extraterestrul este pregătit să distrugă întreaga lume pentru a obține ce își dorește.

       Magonia, sau cum îmi place mie să o numesc, (M)Agonia de a aștepta, prima carte din seria cu același nume, este o poveste despre loialitate, găsirea forței care zace în fiecare dintre noi și curajul de a lua deciziile corecte. Și apare în curând. Și sunt nevoită să o citesc, sau o să mor, sau ceva.

       Pentru fanii romanelor Regatul Umbrelor (Trilogia Grisha) și Regina Roșie, Leda Edge pregătește A Crown's Game, un fantasy istoric plasat în Rusia Imperială și care mă umple de încântare și entuziasm, doar citind numele personajelor: Vika Andreyeva și Nikolai Karimov. Dumnezeule, rusă pură! Îmi e dor de Dimitri Belikov. (Vreau și voi avea cartea asta, oameni buni! *respiră greu*).

Eu de abia aștept să frunzăresc, să miros și inevitabil, să citesc aceste noutăți! Ce vă încântă cel mai tare pe voi?

Novus in cella cum libris #10

      Bună! Mi-am amintit cu câtă bucurie scriam prima postare cu acest titlu și mi-am spus că, dacă tot am revenit pe blog, se cuvine să readuc în prim plan această rubrică. Aparent, sunt cea mai cuminte și extrem de iubită și apreciată, fiindcă într-o perioadă de doar două-trei zile am reușit să strâng în jur de șapte cărți, toate cadouri primite de ziua mea (pe lângă comanda dată în secret pe Elefant). În altă ordine de idei, dragii mei, am primit cărți într-o disperare desăvârșită și, uitându-mă pe vechile mele postări cu noutăți, se pare că nu mă dezic deloc de statutul meu de iubitor de cărți, cu toate pauzele de rigoare.

Așadar, am primit volumele lipsă din Instrumente Mortale, adică volumul 2, 3, 4 și 6, întrucât Orașul Oaselor (1) și Orașul Sufletelor Pierdute (5) le aveam deja. Darul a venit din partea prietenului meu, care va descoperi, dacă nu a făcut-o până acum, că oricât de multe cărți aș primi, nu-s niciodată de ajuns. (inimă)

Instrumente Mortale, volumele 2 și 3;

Instrumente Mortale, volumele 4 și 6; 

 

      Am câștigat la concursul organizat de Cărți cu Colți noua apariție a editurii Epica, Ugly Love, romanul lui Colleen Hover, autoare pe care eu o ador. Presimt că o să plâng, nu că ar fi ceva nou. 

Ugly Love - Colleen Hoover

De la Ukume  am primit minunăția de mai jos, pe care o urmăream de ceva vreme. E ceva la coperta aia care mă fascinează, mă intrigă, deși încerc din răsputeri ei, nu chiar, să nu mă mai iau după exterior. Mulțumesc, kitty! 

Acid House - Irvine Welsh

    În plus, am primit tot cu ocazia zilei de naștere, Biblioteca umbrelor care este extrem de interesantă și oarecum se leagă de ceea ce studiez eu la facultate. Mulțumesc, Vlad!  

     Pe lângă cele primite, tocmai mi-am amintit că după ce am terminat sesiunea, sau pe atunci, am făcut o comandă mică pentru suflețelul meu pe elefant și mi-am luat Prințesa mecanică (Dispozitive Infernale #3), Elita (Alegerea #2) și O cale îngustă spre nordul îndepărtat, dintre care am citit doar minunăția de prințesă. 

Cam asta este captura mea din ultima perioadă. Voi în ce măsură v-ați disperat mamele și portofelele? Noutăți frumoase cu care vă mândriți? 

Recenzie Printesa Mecanica

Titlu: Prințesa Mecanică (Dispozitive Infernale #3)
Autor: Cassandra Clare
Editura: Leda

Atenție! Recenzia conține mici spoilere pentru cei care nu au citit volumele anterioare, Îngerul mecanic și Prințul mecanic.

Recenzie

„Căci din care alt motiv mă pătrunsese pe mine atât de ușor suferința aceea până în adâncul ființei, dacă nu din cauză că eu îmi clădisem sufletul pe nisip, iubind o ființă muritoare?”

      După anunțarea logodnei, pregătirile pentru nunta lui Jem cu Tessa sunt în toi. În ciuda faptului că Magistrul este încă în viață, iar intențiile sale nu sunt din cele mai bune, atmosfera din Institut este una pașnică. Jem și Tessa sunt mai îndrăgostiți ca niciodată, Cecily, sora lui Will, și-a început antrenamentul ca vânător de umbre, iar Gideon Lightwood s-a acomodat cu ceea ce presupune viața în cadrul Enclavei din Londra. Asta până ca Gabriel, celălalt Lightwood, să sosească, într-o stare deplorabilă la Institut, cerându-le ajutorul: Benedict Lightwormwood, tatăl celor doi și, totodată, cel care a conspirat împotriva lui Charlotte, a înnebunit încet, încuiat în biroul său, transformându-se într-o creatură inumană din pricina variolei demonului. Vânătorii pleacă împreună pentru a-l înfrunta, lupta împotriva acestuia aducându-i ulterior pe ambii frați, Gideon și Gabriel, la Institut, sub atenta supraveghere a lui Charlotte, dar, după acest incident, rotițele încep să se miște.

      Consulul refuză să susțină propunerea celorlalți vânători din Conclav, aceea ca Charlotte să devină noul Consul, însă încercările sale de a o incrimina nu au o finalitate. Bețele în roate puse de Consul tinerei Branwell nu fac decât ca Charlotte să dea dovadă de și mai multă înțelepciune și să demonstreze că ea este alegerea potrivită pentru a conduce și salva vânătorii de umbre. Cu toate acestea, Consulul încă deține puterea. Loialitatea nestrămutată a lui Will, Jem, Tessa, Cecily și a celor doi frați Lightwood față de Institut și implicit față de Charlotte  îi determină pe toți să lupte cu și mai mult avânt împotriva nedreptății și a maleficului Magistru.

   
 Jem este din ce în ce mai bolnav, iar drogul său, yin-fen se pare că nu mai este de găsit în Londra. Disperați, Will și Tessa vor face tot posibilul pentru a-l salva pe Jem, chiar dacă asta, poate, le va aduce moartea. Sacrificiul, disperarea și iubirea de netăgăduit sunt la ordinea zilei. Magia își face și ea simțită prezența în persoana lui Magnus Bane, iar macabrele creaturi de fier, mașinăriile mecanice prind din nou viață, mai puternice și mai înfricoșătoare ca niciodată, nemaifiind doar dispozitive, ci instrumente posedate, în care sălășluiesc demoni greu de înfrânt.

„Cânta despre iubire și pierdere și ani de tăcere, cuvinte nespuse și legăminte nerostite, și toate distanțele dintre inima lui și inimile lor.”

      Vânătorii îl întâlnesc din nou pe Magistru și află întreg adevărul despre el, despre familia lui și a Tessei, despre ce anume este tânăra metamorf și descendența sa. Într-o ultimă confruntare, în care praful, sudoarea,sângele, teama și disperarea ating cote inimaginabile, o confruntare aflată sub amprenta focului năucitor, Tessa realizează în sfârșit care este menirea sa; distrugerea, sau salvarea nephilimilor.

Părere

       Mi-a plăcut enorm de mult! Pe cât de genială, pe atât de sensibilă, desăvârșită și minunată! Povestea este descrisă atât de frumos încât mi-a fost greu, de multe ori, să mă abțin din a vărsa lacrimi. (Cred că aici este și vina traducătorului, care și-a lăsat puțin din suflet printre rândurile traduse. Mulțumim, Shauki, ești minunat!). Mai mult decât am spus mai sus, ar însemna să dezvălui detalii importante și asta nu se face, însă, vă asigur că merită să parcurgeți această ultimă aventură alături de Will, Tessa și Jem.
       Pur și simplu, ultima parte din minunata poveste a Dispozitivelor este despre sacrificiul suprem, despre moartea săvârșită în numele iubirii cele mai pure și am adorat fiecare capitol, regretând totuși, că mă apropii atât de repede de final. Epilogul a fost de-a dreptul extraordinar. Cum ar fi putut altfel? În ciuda exasperării mele față de tendința autoarei ca fiecare personaj să își găsească un soulmate, găsesc că asta nu a stricat deloc cursul acțiunii și m-am bucurat pentru fiecare moment, pentru fiecare personaj în parte. Aș vrea să recitesc cartea din nou, pentru prima dată, încă o dată și cu asta cred, am spus tot.

„Pulvis et umbra sumus.”