Orase, pulbere, umbre si instrumente mortale

      Bună! Azi m-am simțit creativă și pentru că nu am vrut să ratez ocazia, am pus mâna pe aparat și am realizat o mică ședință foto. Subiectul principal: Instrumente Mortale, seria autoarei Cassandra Clare, apărută în întregime la Editura Leda și pe care o dețin cu mândrie.

      În prezent, am ajuns la volumul patru, deci abia ce am încheiat socotelile cu Valentine (oare?) în Orașul de Sticlă. Și sunt un pic speriată de ceea ce va urma, fiindcă era ceva liniștitor în a ști cine e personajul negativ. Oricum, fiindcă sunt în enșpe grupuri cu și despre cărți, iar superputerea mea este aceea de a mă spoileri în ultimul hal, ghiciți ce mi s-a întâmplat chiar cu câteva pagini înainte de a afla răspunsul la întrebarea tabu (dacă Jace și Clary sunt frați au ba). Adică fix ceea ce încercam cu disperare să aflu încă din primul volum, am aflat dintr-un comentariu spus cu o nonșalanță și un grad de nesimțire care ajunge pân' la stratosferă. Dacă am făcut ceva în legătură cu asta? Nu.

       Spuneam că lumea asta a vânătorilor de umbre m-a acaparat cu totul. Citesc cărțile, mă uit la serial, vorbesc depre asta constant și în puținul timp liber în care nu sunt nevoită să fac lucruri în lumea reală, știți, chestii de mundani (facultate, proiecte), mă gândesc cum aș fi scris eu povestea asta și câți aș fi ucis. Până acum, în ciuda luptelor pe care le-au dus, cu răni de ambele feluri, tot n-a murit nimeni. Și parcă e prea ușor. Sunt groaznică, știu, dar vina aparține autorilor de pretutindeni care-și ucid personajele într-o veselie, astfel că acum așteptările mele sunt altele. 

                            

        Pentru că tot am amintit de serial, am să vorbesc pe scurt despre ceea ce se întâmplă acolo. Cum să vă spun? Îmi place tot în Shadowhunters. Creaturile, locurile, acțiunea, actorii... Numai jocul actoricesc nu. Se joacă atât de prost încât îmi vine să închid ecranul și doar să ascult ce se întâmplă, ca să nu mai văd cât de fals plânge actrița care o interpretează pe Clary, sau mersul de cocalar al lui Dominic Sherwood în timp ce încearcă să fie Jace Wayland. Sper că asta se va îmbunătăți, fiindcă este unul dintre aspectele care pot deveni cu timpul, mai bune. Cât despre schimbările -majore-, nu mă încurcă prea mult. Sunt conștientă că niciodată o ecranizare nu va urma fidel cartea, iar diferențele acestea sunt bine venite în Shadowhunters.

     
      Nu pot să îl recomand, pentru că se prea poate să nu puteți trece peste deficiența majoră pe care am menționat-o, dar dacă vă hotărâți să îl vedeți, să știți că Magnus Bane e al naibii de simpatic și în opinia mea, cel mai bine interpretat personaj. Deci puteți să vă uitați la serial doar pentru magician, sau pentru că actorii sunt foarte arătoși. Doamne, chiar am zis arătoși! 

       Meduza încheie și se reîntoarce în New York, alături de Jace și Clary și frații Lightwood, în Orașul îngerilor căzuți. Avem demoni de ucis, persoanele greșite de iubit și o nouă lume a Acordurilor cu care să ne obișnuim. Dacă vedeți unt în loc de sunt, e pentru că nu îmi merge „s-ul”, nu pentru că îmi e foame.

NB: Fotografiile sunt realizate de mine, iar preluarea acestora fără acordul meu scris constituie încălcarea drepturilor de autor, în conformitate cu Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe din cadrul Contituției României.