Ce nu găsești?

marți, 26 martie 2013

Recenzie Moartea semnează indescifrabil

Bună! :) Azi nu m-am dus la şcoală, aşa că am stat acasică şi am terminat cărticica de mai jos :D Dacă sunteţi adepţi ai romanelor poliţiste, vă recomand cărţile Rodicăi OB :D Totodată, am primit, ca încercare, o carte de la Libris. Sunt foarte fericită, dar mă bucur că nu-mi vedeţi dansul norocos :)) -imagine that!- Voi ce mai faceţi? Aţi fost la şcoală? Ce cărţi şmechere mai citiţi? ;;) ŞTIAŢI că săptămâna viitoare e săptămâna altfel? Că eu am picat din lună şi am aflat şi eu ieri. Ha.

Carte oferită spre recenzare de librăria online Libris unde puteţi găsi cărţi în română dar şi cărţi în engleză la preţuri rezonabile. Mulţumesc!
Titlu: Moartea semnează indescifrabil
Autor: Rodica Ojob Braşoveanu


Recenzie: 
   Căpitanul poliţiei, Ştefan Anghel, are în sfârşit parte de un concediu bine meritat, la munte. Oare? Scrisoarea  primită de acesta pe sub uşă, sugerează că la cabana 'Dor de munte' va avea loc crima perfectă şi deşi pare o farsă, căpitanul îşi dă seama că totul este cât se poate de adevărat când are loc un atentat nereuşit de ucidere, soldat mai apoi cu o crimă şi cu o aparentă sinucidere.
   Cu o minte deosebit de ascuţită, antrenată pentru astfel de cazuri, căpitanul analizează, punând cap la cap indiciile şi orchestrează propriul său spectacol, urmărind firul care îl leagă de o poveste cu mult mai veche, ce îşi are începutul într-o uzină subterană din Făgăraş în anul 1944. Criminalul este încă liber, dar sub atenta observaţie a poliţiei, care îl identifică pe vinovat ca fiind Stahia, un hoţ şi un criminal celebru. Din grupul de 6 prieteni de la cabană, 2 sunt morţi, iar 3, nevinovaţi, în timp ce criminalul îi manipulează după voia lui, jucându-şi bine rolul. Oare va reuşi căpitanul să pună mâna pe Stahia şi să-l facă să plătească?

Părerea mea:
Deşi se cunoaşte existenţa criminalului încă de la jumătatea cărţii, acesta este numit abia la sfârşit, ceea ce mi-a plăcut mult. Mi-am tot bătut capul, întrebându-mă cine este, şi arătând cu degetul pe toţi. Bineînţeles că nu am ghicit cine era :)) Ca de obicei, romanele Rodicăi sunt superbe, pigmentate cu replici geniale şi amuzante, cu întorsături de situaţie, acţiune cât cuprinde, suspans şi mai şi, şi personaje foarte bine definite.

Citate:
¤ "-Ei, asta! De ce nu lupţi dacă nu-ţi convine?
-Îmi sugerezi !?
-Te întreb.
-Pentru că am cel puţin decenţa să nu adun cioburi de sticlă colorată, de vreme ce nu pot atinge stelele."

¤ "-Vai şi amar de viaţa şi sufletul meu!
-Ai uitat să dai ochii peste cap.Varsă şi câteva lacrimi ca să fie masa bogată... Hai, nu te ruşina.
Tuşi de câteva ori, zâmbi larg, apoi spuse:
-N-a ţinut!"

Despre autoare:
Rodica Ojog Braşoveanu a fost o scriitoare de romane poliţiste, fiind supranumită Agatha Christie a României. A publicat in jur de 35 de romane poliţiste, iar Moartea semnează indescifrabil a fost său primul roman poliţist, publicat în anul 1971.

Nota: 5/5
Link de comandă

10 comentarii:

  1. Superba recenzia , mai convins sa citesc cartea (cand o sa am timp:D) Si o sa incerc si altele de
    Rodica Ojog Braşoveanu daca tu spui ca sunt bune , inseamna ca sunt bune ..:> Daca nu pe tine dau vina :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi Den :* Îmi asum toată vina, dar sunt sigură că nu va fi nevoie şi o să-ţi placă :) >:D<

      Ștergere
  2. Cartea e cat se poate de buna! Recenzia ta e foarte draguta :*:* Felicitari! Stiam eu ca o sa-ti placa!! Cartile absolut geniale ale Rodicai sunt foarte apetisante!!

    Yay ptr ziua libera de citit! :))

    kisses

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi Adri meu :* Ziua asta a picat cum nu se poate mai bine <3 :*

      Ștergere
  3. Deci azi pe unde întorc capul pe blogger ^eu am lipsit azi^. Mamă, toți v-ați ales aceeași zi:))
    Cât despre comparațiile cu alții autori: după părerea mea nu fac decât să schimbe calitatea autorilor, zic eu. Sau a cărților. ”Oksa Polock, Harry Potter în varianta feminină” și mai sunt o grămadă cu HP. Ce naiba, omule: în mintea ta imediat îl compari cu Y sau X și asta nu se face. Sau asta e părerea mea. Acum, cu Agatha Cristie de românia mi-a cam scăzut entuziasmul -.-

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hmm, wikipedia mi-a sugerat chestia cu AC a Romaniei :D Fiecare autor scrie unic in felul lui, nici eu nu sunt de acord cu comparatia intre autori, dar Agatha C este intr-adevar o mare scriitoare, iar faptul ca Rodica Ojog Brasoveanu se ridica la nivelul acesteia, ma face sa fiu mandra de asta :)

      Ștergere
  4. Mi se pare interesanta descrierea.Poate voi citi si eu cartea:D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ţi-o recomand cu căldură :) Este o carte foarte bună :)

      Ștergere
  5. Ai scris o recenzie interesanta unui roman politist celebru scris de Rodica Ojog-Brasoveanu aceasta Agatha Cristie a Romaniei. Este una dintre cartile mele de "suflet" ale policierului romanesc si ii indemn pe toti ce n-au citit inca romanele politiste ale acestei scriitoare, sa nu mai intarzie mult...
    Pentru cei ce nu cunosc, le amintesc faptul ca aceste romane, se gasesc editate intr-o noua prezentare si format la Editura Nemira.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc :) Rodica OB are întâietate în inima mea, în ceea ce priveşte romanele poliţiste :) O consider o autoare genială şi intenţionez să citesc tot ce a publicat. Am văzut noua copertă a acestui roman, este foarte frumoasă :)

      Ștergere

Lasă un comentariu :)