Voi face un top al celor mai frumoase și nașpa momente ale mele din anul acesta, pentru că vreau să mă răsfăț. Am nevoie de o retrospectivă, pentru a ști ce am greșit și ce am învățat. Pentru a-mi demonstra că tot ce am făcut în 2014 este oglinda acțiunilor mele din 2015. Sau invers. (mami mi-a dat lichior de ciocolată, nu-i vina mea!)
*Am citit Povestea lui Lisey, cea mai genială carte a lui Stephen -Regele- King.
*De ziua mea,
*De asemenea, tot în februarie am obținut sponsorizare de la Editura Leda, mulțumită unei persoane căreia îi sunt veșnic recunoscătoare.
*În aprilie am fost la târgul facultăților și am citit Miss Peregrine, o carte minunată. Și Hoțul de cărți (operă de artă!)
*În mai am avut ultimul clopoțel și banchetul și imediat după, în iunie, am avut ultima festivitate de premiere. La finalul lunii a început examenul de bacalaureat.
*Am luat examenul, dar am trăit cel mai mare coșmar al meu, aproape că m-am prăbușit. Cumva, am reușit să țin capul sus și am intrat la facultate, la Litere, departamentul de Comunicare și Relații Publice.
*Am fost în Vamă, în Deltă și în Bulgaria. Și mă mai duc. În Vamă. În Bulgaria nu.
*Am prins loc la cămin și am continuat să primesc cărți de la Libris. Am colindat prin anticariate, mi-am făcut prieteni noi, am întâlnit oameni minunați. M-am înscris în Team Work. Am învățat cu ce naiba se mănânca facultatea asta.
*Am participat la două colocvii, făcând ore de voluntariat pe partea de organizare.
*Am fost de una singură la Gaudeamus, am călătorit fără bilet și am murit de frica amenzii. N-am luat amendă, hihi.
*Am fost pentru prima oară în Kultur și m-am amețit, (ciudat e că-s super rațională după ce beau); apoi mi-am revenit și aproape că am adormit pe canapea. Dar a fost fun.
*Am participat la primul meu Secret Santa, întâi în camera de cămin și apoi la facultate.
*Am adunat 261 de followeri și mi-am îndeplinit goal-ul de 50 de cărți pe GR.
*Mi-am consolidat/încheiat vechile prietenii și am pus bazele unora noi.
*Am devenit mai răbdătoare, dar în același timp, mai directă. Mai sigură pe mine, mai independentă. Mai încrezătoare, mai liniștită. Mai hotărâtă, mai atentă, mai practică.
A trecut un an. 12 luni, nu știu câte săptămâni, 365 de zile. Și a fost un an greu din care am învățat multe. Foarte multe. Sper ca anul 2015 să fie la fel de plin, de activ, de frumos. Sunt pregătită pentru orice va veni și pentru orice va trebui să fac eu să se întâmple.
Sper ca anul care va să vină în... două ore (!!!!) să fie bun pentru voi, să vă aducă pace, liniște, sănătate și bucurii. La mulți ani!
Meduza, încheiat! Ne citim la anul!