Ce nu găsești?

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Recenzie- Pădurea Norvegiană

Titlu: Pădurea norvegiană
Autor: Haruki Murakami
Editura: Polirom
Apariție: 2011
Traducere din limba japoneză: Angela Hondru
Comandă online Pădurea norvegiană


 Această carte mi-a fost oferită spre recenzare de către Librăria online Libris, librărie unde puteți găsi cărți în română și cărți în engleză la prețuri extrem de accesibile. Mulțumesc pentru sponsorizare și mii de scuze pentru întârziere! 

Recenzie:

„-Ce se întâmplă când omul își deschide inima?
-Se face bine.” 


Pădurea Norvegiană debutează straniu. Îți sunt menționate dintr-o dată personaje și locuri și nu poți decât să citești mai departe, fiindcă te prinde. Toru Watanabe, personajul din perspectiva căruia aflăm totul, iubește și trăiește, este un personaj excepțional și fascinant. Dureros de cinstit povestită, cartea prezintă povestea lui Watanabe, care își începe călătoria în această lume, alegând să plece la facultate într-un oraș îndepărtat, după moartea prietenului său. Drumul lui Watanabe este unul ciudat, presărat de povești și personaje cu minți tulburi. 

Întâlnim personaje cu povești unice, suflete chinuite, minți marcate de întuneric și neputință. Naoko este laitmotivul romanului, este cea care apare adesea în viața și gândurile lui Watanabe, este o prezență în persoana căreia se regăsește o incapacitate, o problemă de natură psihică și psihologică. Dar ea este doar o mică parte din această sferă a nebuniei. Kizuki, Nagasawa, Cavaleristul, Reiko sau Midori sunt globuri de lumină care apar și dispar în și din orizontul  întunecat al lui Watanabe. 

Moartea nu se află la polul opus al vieții. Ea face parte din viață.”


Pădurea norvegiană este o călătorie, o poveste, o amintire despre viață și iubire și moarte, mai ales moarte. Stranietatea acestei cărți stă în modul în care Watanabe primește și privește totul. Cinstit până la finalul cărții, acesta reușește să se maturizeze, să își continue drumul în ciuda globurilor de lumină care pâlpâie și se sting treptat. Inconștient, Watanabe se află într-o continuă căutare de concret, de etern. 

„Când te trezești în beznă, singurul lucru pe care îl poți face este să închizi ochii și să te obișnuiești cu întunericul.”

Părere:

Nu am foarte multe de spus, fiindcă am împletit recenzia cărții cu frânturi din ceea ce cred, dar tot pot spune că m-a marcat destul de mult această carte. Prima întâlnire cu Murakami a fost spectaculoasă! Mi-a oferit o parte din sufletul și viziunea lui și acum, la două săptămâni de la terminarea cărții, am povestea vie în minte, de parcă tocmai aș fi terminat-o. Pădurea norvegiană este, dacă nu știați, titlul unei melodii compuse de Beatles, melodia preferată a lui Naoko. Am ascultat-o, dar nu mi-a inspirat foarte multe, deși cartea m-a emoționat profund. 
Vă recomand această carte pentru că este diferită. Pentru că, fie că vreți sau nu, cu toții vă aflați în căutarea acestui concret. V-o recomand deoarece Watanabe sunt eu, tu, toată lumea, suntem un Watanabe care merge, se împiedică de dâmburi, mai face câțiva pași și, ajungând la o bifurcație, alege dreapta, deși nu știe drumul și nici destinația. Este vorba despre viață și moarte și alegeri.

joi, 16 octombrie 2014

Ice Cream Book Tag






Bună copii! Astăzi este joi și probabil că acum sunt fie la cursuri, fie în drum spre cămin. Tag-ul mi-a fost pasat de către Cristina, căreia țin să îi mulțumesc pentru că știe cum să-și gestioneze timpul și să creeze lucruri frumoase :)

Acest tag are următoarele reguli:
1. Încorporați imaginea în postarea voastră!
2. Reveniți pe blog și, într-un comentariu la această postare, lăsați-mi link-ul cu postarea completă. AICI!
3. Dați tag-ul mai departe!

 @ Înghețată cu aromă de unt de arahide- O serie pe care vrei să o citești de mult timp, dar nu crezi că o vei face.

Hmm. Georgina Kinkaid, cred. Ba nu, Urâții, de Scott Westerfeld. Nu știu, am tot vrut să le citesc, dar niciodată nu mi le-am cumpărat, deși le-am pipăit, le-am sucit și răsucit prin librării sau târguri de carte (spre enervarea angajaților: Cumperi sau nu cumperi, ființă!?)




@ Înghețată cu aromă de ciocolată- O carte pe care poți să o citești la nesfârșit/de foarte multe ori.
Mare Tranquillitatis. Oricând, la orice oră, din orice motiv.




 @ Înghețată cu aromă de fistic- O carte cu o copertă verde.

Dacă veți desface supracoperta, veți descoperi o copertă verde-verde care îmi place foarte mult ^_^

@ Înghețată cu aromă de căpșuni- O carte foarte romantică, însă nu intensă ci drăguță.
 Probabilitatea statistică de a te îndrăgosti la prima vedere :) 


@ Înghețată cu aromă de lămâie- O carte cu un sfârșit acrișor.
 Oof. :( Nume de cod: Verity a avut un astfel de sfârșit. Dar nu știu, cred că dacă nu s-ar fi terminat astfel, farmecul cărții ar fi fost cu mult diminuat.





@ Înghețată cu aromă de mentă- O carte de copii care îți place.

Harry Potter. Mihihi.




@ Înghețată cu aromă de vanilie- Cartea clasică favorită.
 Singur pe lume de Victor Hugo





Mulțumesc mult pentru tag, a fost super fain! Vreau să nominalizez pe următorii: deea s, Sabry, fetele de pe Dreams have wings (am văzut că l-ați făcut deja :*), Anca Rose, dark_eyes, Dianei de pe Anddeea, Ștefi Nițu, Cyprian, Mălina M, Gabriela, Denisa C, Alina Misaki, Leontina, iri, Raisa, Alexa Young, Pufuleț, Madeline, Raluca, Ghanda, lissa, Awaked, Padeniye, Ralu, Sara, Riot! Books, Shattering words, Simona Husaru, fetele de pe Walking on letters, și Răzvan, fă-o și tu :3

Meduza vă iubește!



duminică, 5 octombrie 2014

Away #1

Hei hei! M-am întors acasă! E bine să fii acasă :) Prima mea săptămână în București a fost uimitoare. Am învățat să mă descurc cu metroul, cu semaforul ăla dubios, cu cerșetorii peste care dau tot timpul, cu oamenii, am învățat o grămadă! Am cunoscut miercuri profesorii pe care îi vom avea și am participat la un prim curs, Semiotică. Mi-a plăcut, pentru că seamănă cu ceea ce spune Hazel în Sub aceeași stea: Aceasta nu este o pipă; este un desen cu o pipă și nu obiectul în sine.

Totul mi se pare interesant. Am să vă spun și motivele pentru care să alegeți o facultate din București, dar nu acum, fiindcă încă trebuie să îmi calc hainele, să îmi fac bagajul și să scriu o scrisoare de motivație. M-am decis să mă înscriu și la modulul psihopedagogic (cel pentru profesori) și de asemenea am trimis mail la asociația studențească Prime.Vreau să fac de toate!

Sunt multe de înțeles dintr-o dată. Nu știu dacă am făcut alegerea corectă, am momente în care îmi vine să plâng, dar nu spun nimănui, fiindcă nu sunt obișnuită să fac asta. Nici măcar mamei nu îi spun cât de greu îmi e fără ei acolo. Și nu pentru că nu mai are cine să curețe, sau să gătească, nu-i asta. Îmi lipsește prezența lor fizică, sentimentul de siguranță pe care îl am când sunt în preajma lor.

 Dar per total, totul este bine. Stau la cămin cu încă 3 fete, cammera este în regulă, am linie directă către universitate, asta însemnând că nu trebuie să schimb metroul la vreo stație. Colegele mele de cameră sunt super drăguțe, una e din Focșani, cealaltă din Alexandria și cea de-a treia încă nu știu, fiindcă a sosit când eu eram aici, acasă :D Se putea cu mult mai rău, așa că din punctul ăsta de vedere, sunt norocoasă :) Acum aștept să văd ce îmi rezervă viitorul.

Trebuie să închei, fiindcă risc să lungesc prea mult postarea :) Săptămâna viitoare sper să vin cu o recenzie, sau măcar un novus in cella cum libris :D Mi-a fost dor de voi! Ce ați mai făcut? Cum merge cu școala? Ce mai citiți? Știți că e kilipirim (NU ȘTIU CUM SE SCRIE!) târg de carte între 29 oct-2 nov? Veniți? Și încă nu am net, așa că dacă vreți să luați legătura cu mine, va trebui să încercați pe facebook, dar sper să fur 5 minute și să intru de la fratele meu ca să verific mailurile ^_^. Bine, fug!

Meduza vă iubește!