Douazeci de ani in Romania - recenzie

Titlu: Douăzeci de ani în România
Autor: Maude Rea Parkinson
Editura: Humanitas
Traducere: Constantin Ardeleanu și Oana Celia Gheorghiu

Comandă online Douăzeci de ani în România

Această carte mi-a fost oferită spre recenzare de către Librăria online Libris, librărie unde puteți găsi cărți în română și cărți în engleză la prețuri extrem de accesibile. Mulțumesc pentru sponsorizare! 

 Recenzie:
         „Douăzeci de ani în România” este un roman memorialistic, alcătuit din fragmente în care sunt prezentate mici povestioare, obiceiuri românești, locuri, oameni și emoții trăite și văzute de o englezoaică, venită pentru prima dată în țară. Pentru a înțelege această carte, trebuie să vă prezint puțin contextul istoric în care se afla România și contextul apariției acestui volum. 

         Cândva, pe la 1880, Maude Rea Parkinson aude pentru prima dată despre această țară misterioasă, acest loc necunoscut și, profitând de curajul tipic irlandez, se hotărăște să călătorească în România. Ca femeie, să întreprindă o astfel de acțiune, de una singură și fără a cunoaște detalii despre locul în care trebuie să ajungă,este criticată și privită cu uimire, dar irlandezii sunt de asemenea cunoscuți și pentru încăpățânarea de care dau dovadă.  În 1889, autoarea se stabilește în România și devine profesoară de limbi străine la Universitatea din București. 

         România se afla pe atunci sub conducerea regelui Carol I, în plin progres economic, social, instituțional, cultural și militar și era o țară despre care nu se știa absolut nimic, nici măcar localizarea acesteia pe hartă. (Într-un fragment, autoarea povestește cum o scrisoare primită de ea avea timbre poștale din Italia, Elveția, Turcia și chiar India, dar a reușit să ajungă la destinație, mulțumită perseverenței funcționarilor poștali).
          Nu știam exact la ce să mă aștept când am ales această carte. Nu știam că aveam să parcurg împreună cu autoarea, drumuri, locuri, că aveam să văd parade regale, societatea bucureșteană în plina ei splendoare, oameni și obiceiuri demult uitate astăzi. Ca un nou venit în București, simt că volumul de față m-a făcut să realizez că acest oraș înseamnă mult mai mult decât ceea ce este acum. M-a făcut să conștientizez că există o istorie pentru fiecare clădire, fiecare drum, fiecare statuie, o istorie care merită descoperită.

         Am aflat astfel, că la începutul anilor 1900, băieții purtau roșu, iar fetițele albastru, că evreii au preluat frâiele comerțului, că existau foarte multe superstiții, despre obiceiuri ale evreilor și țiganilor, moda franțuzească, sărbătorile românești sau stațiunea preferată de curtea regală. Și, în ceea ce îi privește, Maude Parkinson dedică o mulțime de capitole regelui Carol I și soției sale, întreprinderilor regale, personalității acestora, locurilor pe care ei le vizitau și mi-a făcut o deosebită plăcere să aflu aceste amănunte. Trebuie să citez un astfel de pasaj care a făcut deliciul acestor povestiri și m-a amuzat teribil:

„Cu ocazia unei cine festive, la câteva săptămâni după căsătorie, prințesa Maria era într-o dispoziție bună. Văzându-l pe soțul ei că face obișnuita spălare a gurii, a ridicat degetul și, împinsă de un drăcușor, l-a băgat în obrazul lui umflat. La fix! Apa a fost împroșcată pe masă și au urmat câteva momente de consternare.”

O dată cu implicarea României în Primul Război Mondial, se încheie și perioada șederii autoarei pe teritoriul țării, întrucât aceasta se întoarce în Irlanda. Acesta este momentul apariției cărții, un moment în care România este dintr-o dată, văzută altfel. „Douăzeci de ani în România”, apărut în 1921, este răspunsul autoarei la ospitalitatea și primirea călduroasă a românilor și înlătură curiozitatea britanicilor cu privire la această țară din sud estul centrului Europei.

Vă recomand cartea aceasta fiindcă, așa cum se spune, „nu ne putem cunoaște trecutul, dacă nu ne știm viitorul” și suntem români. Cum ar fi ca englezii să știe mai multe lucruri despre români, decât noi înșine? Este o ocazie excelentă să aflați cum s-au consolidat unele obiceiuri, aspecte sociale care au repercursiuni și astăzi și ne definesc pe noi, cei care suntem acum.
  

Recenzie- Pădurea Norvegiană

Titlu: Pădurea norvegiană
Autor: Haruki Murakami
Editura: Polirom
Apariție: 2011
Traducere din limba japoneză: Angela Hondru
Comandă online Pădurea norvegiană

 Această carte mi-a fost oferită spre recenzare de către Librăria online Libris, librărie unde puteți găsi cărți în română și cărți în engleză la prețuri extrem de accesibile. Mulțumesc pentru sponsorizare și mii de scuze pentru întârziere! 

Recenzie:

„-Ce se întâmplă când omul își deschide inima?

-Se face bine.” 

Pădurea Norvegiană debutează straniu. Îți sunt menționate dintr-o dată personaje și locuri și nu poți decât să citești mai departe, fiindcă te prinde. Toru Watanabe, personajul din perspectiva căruia aflăm totul, iubește și trăiește, este un personaj excepțional și fascinant. Dureros de cinstit povestită, cartea prezintă povestea lui Watanabe, care își începe călătoria în această lume, alegând să plece la facultate într-un oraș îndepărtat, după moartea prietenului său. Drumul lui Watanabe este unul ciudat, presărat de povești și personaje cu minți tulburi. 

Întâlnim personaje cu povești unice, suflete chinuite, minți marcate de întuneric și neputință. Naoko este laitmotivul romanului, este cea care apare adesea în viața și gândurile lui Watanabe, este o prezență în persoana căreia se regăsește o incapacitate, o problemă de natură psihică și psihologică. Dar ea este doar o mică parte din această sferă a nebuniei. Kizuki, Nagasawa, Cavaleristul, Reiko sau Midori sunt globuri de lumină care apar și dispar în și din orizontul  întunecat al lui Watanabe. 

„Moartea nu se află la polul opus al vieții. Ea face parte din viață.”

Pădurea norvegiană este o călătorie, o poveste, o amintire despre viață și iubire și moarte, mai ales moarte. Stranietatea acestei cărți stă în modul în care Watanabe primește și privește totul. Cinstit până la finalul cărții, acesta reușește să se maturizeze, să își continue drumul în ciuda globurilor de lumină care pâlpâie și se sting treptat. Inconștient, Watanabe se află într-o continuă căutare de concret, de etern. 

„Când te trezești în beznă, singurul lucru pe care îl poți face este să închizi ochii și să te obișnuiești cu întunericul.”

Părere:

Nu am foarte multe de spus, fiindcă am împletit recenzia cărții cu frânturi din ceea ce cred, dar tot pot spune că m-a marcat destul de mult această carte. Prima întâlnire cu Murakami a fost spectaculoasă! Mi-a oferit o parte din sufletul și viziunea lui și acum, la două săptămâni de la terminarea cărții, am povestea vie în minte, de parcă tocmai aș fi terminat-o. Pădurea norvegiană este, dacă nu știați, titlul unei melodii compuse de Beatles, melodia preferată a lui Naoko. Am ascultat-o, dar nu mi-a inspirat foarte multe, deși cartea m-a emoționat profund. 
Vă recomand această carte pentru că este diferită. Pentru că, fie că vreți sau nu, cu toții vă aflați în căutarea acestui concret. V-o recomand deoarece Watanabe sunt eu, tu, toată lumea, suntem un Watanabe care merge, se împiedică de dâmburi, mai face câțiva pași și, ajungând la o bifurcație, alege dreapta, deși nu știe drumul și nici destinația. Este vorba despre viață și moarte și alegeri.

Recenzie- Regatul umbrelor

Titlu: Regatul umbrelor (Grisha #1)
Autor: Leigh Bardugo
Editura: TReI
Comandă online Regatul umbrelor

Această carte mi-a fost oferită spre recenzare de către Librăria online Libris, librărie unde puteți găsi cărți în română și cărți în engleză la prețuri extrem de accesibile. Mulțumesc pentru sponsorizare! 

Recenzie:

„Încă ești în viață, mi-am șoptit în întuneric. Încă ești liberă.” 

Ținutul Ravka se află sub teroarea Faliei Umbrei, o regiune întunecată unde volcrele, creaturi odioase, oarbe și înfiorătoare, având întunericul de partea lor, distrug totul. Falia Umbrei desparte Ravka în două, și puțini se încumetă la acest drum, când lumea este în război, iar în aer planează  miros de teamă și moarte.

În această lume stranie în care războiul și sărăcia creează haos și neputință, într-o lume în care trebuie să privești peste umăr, să n-ai încredere în nimeni și să îți ștergi întotdeauna urmele, doi orfani încearcă cu disperare să își croiască propriul drum. Alina Starkov și Malyen Oretsev sunt copiii-victimă ai războiului și nu se au decât unul pe altul, însă destinul le plănuiește amândurora o soartă la care nici n-au visat.

Presimțirea rea pe care o are Alina înainte de a traversa Falia pentru a ajunge în Ravka de Vest, se dovedește a fi ceva real, când, a doua zi, în întunericul de necuprins, corabia lor este atacată de sute de volcre. Când Mal aproape este ucis de una din creaturi, Alina nu ezită. Fiind singura ei familie, Alina își protejează prietenul cu propria viață.

Atacul volcrelor este declanșatorul. Puterea pe care Alina o posedă este unică în lume, este puterea care o aduce alături de Întunecat, al doilea cel mai puternic om din regat, în palatul luxurios al regelui. Într-un ritm amețitor, Alina se transformă dintr-o ucenică în Armata a doua, în Speranța Ravkăi, Invocatoarea Soarelui, într-o Grisha.

Grisha, soldații cu chipuri de porțelan și alură regală care poartă mantii (kefta) frumoase și scumpe, nu sunt vrăjitori, ci practicanți ai Micii Științe. Împărțiți în categorii, Grisha manipulează materia, putând astfel să vindece răni, să iște valuri, sau să aducă furtuna pe cer, dar niciunul nu poate invoca soarele, tocmai de aceea Alina intră sub protecția Întunecatului, fiindcă puterea ei va aduce salvarea ținutului.

„Tu și cu mine vom schimba lumea.”

Viața la palat nu este ceea ce credea Alina, în special fiindcă nu a cerut nimic din ce i se întâmplă. Nu își poate invoca puterea decât cu ajutorul Întunecatului, trupul firav nu îi este de ajutor în luptă, iar Mal nu îi mai este aproape. Sacrificiile care vin o dată cu puterea nou descoperită nu sunt ușoare, dar Alina a fost dintotdeauna o luptătoare, o supraviețuitoare, reușind să își depășească limitele și să își invoce puterea, sub antrenamentul Baghrăi.

„Mila din glasul ei a fost cea care mi-a dat lovitura de grație. Mila unei femei care nu-mi permisese niciun moment de slăbiciune, niciun moment de răgaz... Cu toții servim pe cineva.”

Trădarea n-a fost niciodată ușor de suportat. Trădarea înseamnă înșelăciune, minciună, răni și neîncredere, iar când Alina află în sfârșit că nimic nu e ceea ce pare, că sacrificiile sale nu o pot salva, că totul se va schimba complet, face singurul lucru corect, iar trecutul îi vine în ajutor, așa cum niciodată n-a sperat.

Părere: 
Mi-a plăcut mult de tot, m-a cuprins de la primele pagini și am terminat-o foarte repede fiindcă n-am putut să o las din mână. Cartea mă duce cu gândul la vikingi, la vremuri în care magia încă era un lucru mistic, temut, real, la o lume fascinantă, întunecată. Mi-au plăcut personajele, protagoniștii, faptul că antagonistul și-a dezvăluit intențiile undeva după jumătatea cărții și trebuie să recunosc că nici măcar nu m-am gândit că s-ar putea întâmpla asta, deși ar fi trebuit. Am fost prea prinsă de poveste, de viața luxurioasă de la palat, de soldații Grisha cu hainele lor frumoase și strălucitoare, de puterea lor și de intrigile vieții de la curte.
Povestea n-a fost neapărat unică, dar a avut elemente și detalii care au transformat-o într-o poveste originală, misterioasă, întunecată, care m-a fascinat.

„Asemănătorul cheamă asemănătorul.”

Recomand cartea. Recomand cartea pentru că vreau să aflați povestea unei orfane, a unei luptătoare, a unei supraviețuitoare, povestea unei minciuni, a unei trădări și a depășirii propriilor limite, a ceea ce înseamnă compasiunea și lipsa acesteia, povestea puterii care izvorăște din adâncul propriei ființe și scopul folosirii acestei puteri.

„Termenul pe care îl foloseau folosofii pentru a-i desemna pe cei născuți fără puteri Grisha era otkazat'sya, „abandonații”. Era un cuvânt folosit și pentru a-i desemna pe orfani.”

Notă: 5/5

Recenzie- Jumătatea Rea

Titlu: Jumătatea Rea
Autor: Sally Green
Editura: TReI

Această carte mi-a fost oferită spre recenzare de către Librăria online Libris, librărie unde puteți găsi cărți în română și cărți în engleză la prețuri extrem de accesibile. De asemenea, Libris.ro a lansat o nouă promoție, Super sezonul reducerilor, promoție valabilă până pe 6 august, unde puteți beneficia de super discount-uri. Mulțumesc pentru sponsorizare!


Recenzie: 

„Orice lucru e bun sau rău, numai după cum îl face închipuirea noastră.”

Nathan a fost dintotdeauna copilul nedorit al familiei. Urât de familia lui, urmărit constant de Consiliu, copilăria lui Nathan nu a fost deloc ușoară. El era un fel de Harry în familia Dursley, cu excepția faptului că bunica și ceilalți doi frați ai lui, Deborah și Arran, au încercat totuși să îi fie alături, iar Nathan nu dormea sub scară, ci în pădure. Însă nicio bunică nu poate compensa lipsa mamei sau a tatălui.

Într-o lume în care magia există, Vrăjitorii Albi se integrează perfect în lumea oamenilor, iar Vrăjitorii Negri lasă în urma lor haos și disperare, vânați constant de un grup desemnat de Consiliu, Vânătorii (Vrăjitori Albi, abili, puternici și cruzi, mercenarii Consiliului). Nathan este singurul de felul său. Născut dintr-o mamă pură, Vrăjitoare Albă și un tată Vrăjitor Negru, unul dintre cei mai întunecați vrăjitori, Nathan este etichetat încă de la naștere, ca fiind un Vrăjitor Negru. Fără șansa de a se apăra, de a dovedi contrariul. Vrăjitor Negru, pur și simplu.

„-Înseamnă că tu ești un Semicod. Un Cod Negru. Non-Alb.
-Bunica spune că sunt vrăjitor Alb. [...]
-Ești pe jumătate Negru. ” 

Vizitele lui Nathan în Țara Galilor nu scapă neobservate de către consiliu, iar băiatul este capturat, desemnându-i-se un nou tutore. Închis într-o cușcă, într-un loc uitat de lume, Nathan învață să lupte, să citească, să se apere, să supraviețuiască, să nu își piardă mințile, aflându-se în grija unui Vânător, Celia, o femeie dură și capabilă.

„Șmecheria e să nu-ți pese. Să nu-ți pese că te doare, să nu-ți pese de nimic.”

Departe de cei dragi lui, Nathan nu își pierde speranța și începe să înțeleagă că nimeni nu este cu adevărat bun, așa cum nimeni nu este complet rău. Reușind să evadeze, după ce este adus în clădirea Consiliului, Nathan trebuie să facă tot posibilul să își primească Darurile, înainte să împlinească 17 ani, fiindcă niciun Vrăjitor, fie el pe jumătate Alb sau Negru, nu a supraviețuit fără Darul său. Pentru ca ceremonia să aibă loc, Nathan trebuie să o găsească pe Mercury, o Vrăjitoare Neagră care l-ar putea ajuta, însă prețul pe care aceasta îl cere, poate fi prea mare pentru Nathan.  

Părere: 

Voi începe cu începutul, care a fost atât de intens, încât n-am putut să mă opresc din citit până pe la jumătatea cărții. Totul era atât de interesant, de palpitant, de frustrant. Ce se întâmplă? Cum a ajuns tipul ăsta aici? Cine e tipul ăsta? Toate întrebările pe care ți le pui, când o carte e atât de bună. Aflăm rapid detalii despre Nathan, despre familia lui, despre Vrăjitori și Supuși, Consiliu, Vânători, Alb și Negru. Totul este atât de interesant încât nu pot pune cartea jos decât pentru câteva minute. Pe parcurs însă, ritmul crește, acțiunea se precipită, ceea ce nu am apreciat complet. Mi-ar fi plăcut ca autoarea să aibă mai multă răbdare, să descrie totul mai detaliat. Da, aș fi vrut să fie mai mult din cartea asta. Aș fi vrut să nu se termine așa. Cel puțin acum știu sigur că o să îmi cumpăr și volumul doi.

Privind personajele, mi-a plăcut mult de Nathan. De el, de Celia, de Gabriel și de Rose, de Mercury, de bunică. Din punctul acesta de vedere, Sally Green a știut ce face. Personajele sunt veridice, cu gesturi reale, care fac ca toată povestea să fie și mai credibilă.

Per total, cartea este bună, foarte bună, cu o poveste captivantă din care reiese că nu nimeni nu e bun sau rău în întregime, că faptele și originea părinților nu le definesc pe cele ale copiilor și că lumea este crudă, nedreaptă, iar acțiunile tale nu contează, nu cu adevărat; deși ești pe Jumătate Bun, întotdeauna vei fi pe Jumătate Rău.

Notă: 

4,5/5

...și la sfârșit a mai rămas coșmarul Recenzie

 În primul rând vreau să mulțumesc librăriei online Libris (unde puteți găsi atât cărți în română, cât și cărți în engleză la prețuri accesibile) care mi-a oferit cartea spre recenzare :)

Titlu: ...și la sfârșit a mai rămas coșmarul
Autor: Oliviu Crâznic
Link de comandă

Recenzie: 


Invitația la nunta marchizei Josephine este cel puțin suspectă, și la fel este și considerația acesteia față de Arthur de Seragens, pe care l-a întâlnit doar o dată. Totuși, Arthur acceptă invitația la Castelul Ultimelor Turnuri, unde va avea parte de o experiență traumatizantă și înspăimântătoare, unde nimeni și nimic nu este cu adevărat inocent, iar magia neagră și Răul înconjoară întreaga acțiune. Invitații, printre care inchizitorul de Guy, ducele Chalais, personajul narator Arthur și prietenul acestuia, contele Vincennes se aliază în lupta împotriva Răului, fără a avea însă deplină încredere unul în altul, fiindcă inițiatorul acestui joc morbid este cu siguranță cineva din castel, cineva care utilizează magia neagră pentru a trezi morții.

Părere: 

Este, din punctul meu de vedere un roman întunecat și înspăimântător. Deși m-am speriat la unele faze, n-am putut să las cartea din mână până ce nu am terminat-o, și desigur, a trebuit să o termin înainte să se facă noapte :D 

Au fost destul de multe personaje pe care nu le chema Bobiță, Vasilică și Jeni, ci aveau nume lungi și complicate (Huguet de Castlenove,Villard, care nici acum nu știu cine e, dar a murit printre primii așa că nu e chiar atât de important, Giulliana Sellini) , tocmai de aceea mi-a fost destul de greu la început să îmi dau seama despre cine e vorba. Este un roman „criminal„ cu tentă de roman polițist, dar horror. Pentru că, știți voi, cei care dădeau colțul, înviau și veneau să pape. Așa că am fost preocupată mai mult de: „Atenție! Un mort viu în spatele tău!”, și să mă întreb cine va fi următorul, în loc să mă întreb care din cei din castel este responsabil de toate. 

Citate: 
¤„..nu intram în palatul unei mirese, ci în locuința unui tiran.”
¤„Nu era viu. Înțelege-mă, era mort. Avea voce de mort, pas de mort. Toate alea. Ca toți morții.”
¤„Simțeau cu toții că se întâmplă ceva, ca lucrurile se petrec iute. Simțeau cu toții că morții veneau.”

Nota mea: 3,5/5

Nu o recomand celor sensibili, sau slabi de înger. Este un roman tulburător și înspăimântător.

Recenzie Moartea semnează indescifrabil

Bună! :) Azi nu m-am dus la şcoală, aşa că am stat acasică şi am terminat cărticica de mai jos :D Dacă sunteţi adepţi ai romanelor poliţiste, vă recomand cărţile Rodicăi OB :D Totodată, am primit, ca încercare, o carte de la Libris. Sunt foarte fericită, dar mă bucur că nu-mi vedeţi dansul norocos :)) -imagine that!- Voi ce mai faceţi? Aţi fost la şcoală? Ce cărţi şmechere mai citiţi? ;;) ŞTIAŢI că săptămâna viitoare e săptămâna altfel? Că eu am picat din lună şi am aflat şi eu ieri. Ha.

Carte oferită spre recenzare de librăria online Libris unde puteţi găsi cărţi în română dar şi cărţi în engleză la preţuri rezonabile. Mulţumesc!

Titlu: Moartea semnează indescifrabil
Autor: Rodica Ojob Braşoveanu

Recenzie: 
   Căpitanul poliţiei, Ştefan Anghel, are în sfârşit parte de un concediu bine meritat, la munte. Oare? Scrisoarea  primită de acesta pe sub uşă, sugerează că la cabana 'Dor de munte' va avea loc crima perfectă şi deşi pare o farsă, căpitanul îşi dă seama că totul este cât se poate de adevărat când are loc un atentat nereuşit de ucidere, soldat mai apoi cu o crimă şi cu o aparentă sinucidere.
   Cu o minte deosebit de ascuţită, antrenată pentru astfel de cazuri, căpitanul analizează, punând cap la cap indiciile şi orchestrează propriul său spectacol, urmărind firul care îl leagă de o poveste cu mult mai veche, ce îşi are începutul într-o uzină subterană din Făgăraş în anul 1944. Criminalul este încă liber, dar sub atenta observaţie a poliţiei, care îl identifică pe vinovat ca fiind Stahia, un hoţ şi un criminal celebru. Din grupul de 6 prieteni de la cabană, 2 sunt morţi, iar 3, nevinovaţi, în timp ce criminalul îi manipulează după voia lui, jucându-şi bine rolul. Oare va reuşi căpitanul să pună mâna pe Stahia şi să-l facă să plătească?

Părerea mea:
Deşi se cunoaşte existenţa criminalului încă de la jumătatea cărţii, acesta este numit abia la sfârşit, ceea ce mi-a plăcut mult. Mi-am tot bătut capul, întrebându-mă cine este, şi arătând cu degetul pe toţi. Bineînţeles că nu am ghicit cine era :)) Ca de obicei, romanele Rodicăi sunt superbe, pigmentate cu replici geniale şi amuzante, cu întorsături de situaţie, acţiune cât cuprinde, suspans şi mai şi, şi personaje foarte bine definite.

Citate:
¤ "-Ei, asta! De ce nu lupţi dacă nu-ţi convine?
-Îmi sugerezi !?
-Te întreb.
-Pentru că am cel puţin decenţa să nu adun cioburi de sticlă colorată, de vreme ce nu pot atinge stelele."

¤ "-Vai şi amar de viaţa şi sufletul meu!
-Ai uitat să dai ochii peste cap.Varsă şi câteva lacrimi ca să fie masa bogată... Hai, nu te ruşina.
Tuşi de câteva ori, zâmbi larg, apoi spuse:
-N-a ţinut!"

Despre autoare:
Rodica Ojog Braşoveanu a fost o scriitoare de romane poliţiste, fiind supranumită Agatha Christie a României. A publicat in jur de 35 de romane poliţiste, iar Moartea semnează indescifrabil a fost său primul roman poliţist, publicat în anul 1971.

Nota: 5/5
Link de comandă