Ce nu găsești?

vineri, 27 martie 2015

Buzz Camp, oportunitate, noroc, cariera

     Bună, dragilor! Am fost 3 zile la buzzcamp, un eveniment despre care am scris aici, și a fost super tare! Drept să vă spun, luni, în prima zi, nu am fost foarte impresionată de ce s-a întâmplat acolo. Conferința n-a fost chiar pe suflețelul meu, dar au compensat conferințele de marți și miercuri.


     În cea de-a doua zi, subiectul abordat a fost Social Media, o temă care pe mine mă pasionează foarte tare. Și cu ocazia asta, am realizat și eu că mă pasionează atât de mult, deci încă un plus! Ne-au vorbit foarte frumos Cristina Bazavan, pe care nu o cunoșteam, dar pe care am apreciat-o și simpatizat-o imediat, Alex Negrea pe care l-am mai văzut și la SMS în urmă cu câteva săptămâni, Teddy de la Europa FM și Cristian Dorombach, mai bine cunoscut de către voi, sub numele de Piticu.

Vlad Tăușance, sursa: https://www.facebook.com/buzzcamp.ro?fref=ts
  
     Deși, așa cum am mai spus, mă încântă ideea de Social Media, conferința de miercuri, pe tema Planificare / Acțiune imediată, a fost cea mai tare. A început Alexandru Șoaică, manager audit la KPMG și au continuat Dan Bulucea, Country Manager la Google, (la google, oamenilor!) care ne-a dat să probăm ochelarii ăia șmecheri cu ecran și mâini libere, Vlad Ioan Tăușance, pe care, din nou, l-am văzut și la SMS și pe care îl consider un tip foarte mișto (și un pic deprimat care așteaptă un telefon hihi).
      Cireașa de pe tort, punctul culminant, cea mai prințesă dintre toate prințesele *sunet de tobe*  a fost actorul Vasile -Johnny Depp alike- Calofir. Nu îl cunoșteam, dar n-am putut să nu observ că părea un pic diliu înainte de a începe prezentarea. S-a încheiat totul când a început să vorbească. Am uitat că dormisem mult prea puține ore, că aduceam un pic cu o mumiuță (mumie mai mică), sau că mă băteau bocancii. Omul ăsta m-a fascinat din primele clipe! Este atât de carismatic, atât de simpatic, de sincer și de împăcat cu el, încât nu pot decât să îl felicit și să îl aplaud. Am realizat că este un om pe care l-aș asculta zi și noapte, are un background incredibil și spune povești ca un HansChristian modern și frumos. Unde mai pui că este și foarte interesant.

Vasile Calofir, sursa: https://www.facebook.com/buzzcamp.ro?fref=ts
 
   Ceva ce-a spus Vasile Calofir mi-a dat foarte mult de gândit: „Dimineața poți avea totul, dar până seara poți să nu mai ai nimic”. Se referea la traseul parcurs de el pentru a deveni actor, pentru „a vinde emoții” și mi s-a părut profund. Mi-a plăcut legătura pe care a format-o cu publicul, glumele savuroase, poezia pe care i-a dedicat-o unei colege, slide-urile lui, totul. Și dacă, printr-o minune, citește articolul, big like, domnule Actor! Ne-ați vândut frumos emoții! 
     Vreau să închei această postare cu un alt lucru pe care l-am reținut și care mi s-a părut genial, mai ales pentru că aduce în lumină creativitatea, ingeniozitatea, încurajează scânteia aceea care există în fiecare dintre noi: un mic dialog între, n-am înțeles dacă el însuși, sau un coleg de-al lui, și cei de la teatru, la admitere:

„-Te rugăm să imiți un bec. 
*tipul se întoarce și pleacă*
-Unde pleci?? Ce faci?
-Plec și vă las în întuneric.”

     Mulțumesc BuzzCamp pentru oportunitatea de a intra în contact cu niște oameni minunați, mulțumesc KPMG pentru premii (am câștigat în prima zi la tombolă 2 seturi de căști și un mouse) și nu în ultimul rând, mulțumesc speaker-ilor și reprezentaților de companii care și-au făcut timp să ne vorbească și să ne împărtășească din experiența lor de viață!

O parte din membrii Team Work, sursa: https://www.facebook.com/TeamWorkNGO?fref=ts

joi, 26 martie 2015

Liniste, copiii citesc!


Din 1967, Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii şi Tineret este celebrată în toată lumea pe data de 2 aprilie, ziua de naştere a celui mai îndrăgit autor de basme, Hans Christian Andersen. Ca și în anii anteriori, Litera dă startul unei campanii de încurajare a lecturii în rândul celor mai tineri cititori: „Liniște, copiii citesc!”
Dascălii din toată țara sunt invitați să își înscrie școala la concurs pe pagina de facebook Litera Mică, urmând ca pe 2 aprilie câștigătorii să primească sute de cărți cu care să construiască un fort de apărare a lecturii chiar în școala lor. Cărțile oferite vor rămâne în bibliotecile școlilor pentru ca toți copiii să le poată citi.
Școlile vor primi volume din cele mai îndrăgite colecții: Biblioteca pentru Toți Copiii, Tom și Jerry, seria de cărți ecranizate „Labirintul” și, totodată, cărți utile pentru școală, printre care colecțiile „Scriitori români ilustrați” și „Dicționarul elevului deștept”.
Anul trecut, în cadrul aceleiași campanii, holurile a 25 de grădinițe, școli și licee au fost pavate cu cărți pe care copiii le-au primit în dar.

           Mie mi se pare o inițiativă super tare și felicit din suflet editura pentru aceasta! Dacă știți vreo școală care ar dori să se implice, sau voi v-ați dori să luați parte la acest proiect, anunțați-vă profesorii!

sâmbătă, 21 martie 2015

Concurs Insurgent tie in!

Bună!

   Știu că nu am fost atât de activă, dar m-am implicat în foarte multe proiecte și n-am mai reușit să fiu și pe aici. Torcmai de aceea încerc să îmi spăl păcatele cu un nou concurs! Cei de la Editura Leda au fost super și mi-au oferit două exemplare din Insurgent, ediția tie in. Așadar, pun la bătaie volumul 2 din Divergent, în cea mai nouă și superbă ediție.


Durată: 
   Concursul durează două săptămâni începând de astăzi, 21 martie. Voi anunța câștigătorul pe data de 5 aprilie :)


Condiții de participare: 
 1. Trebuie să respectați regulile.
 2. Fiecare participant se poate înscrie o singură dată.
 3. Concursul nu este internațional.

Cerințe:
 1. Like la pagina de Facebook a Editurii Leda (obligatoriu)
 2. Like la pagina de Facebook a blogului, Meduza blândă (opțional)
 3. Urmăriți blogul prin GFC (opțional)
 4. Share pe Facebook

   Comentariul vostru trebuie să conțină numele cu care ați dat like paginilor de Facebook, numele GFC și link-ul de share (în cazul în care doriți să îndepliniți și cerințele opționale).

   Mulțumesc Editurii Leda pentru sponsorizare! 

(Master Yoda stil): Succes doresc eu la voi!


miercuri, 11 martie 2015

Angajatori si speakeri de renume iți dau intalnire la Buzz Camp!

Atenție studenți, se dă startul la Buzz Camp!


      Eliberați-vă agenda pentru 23 - 27 martie și haideți la conferințe, workshop-uri și întâlniri cu reprezentanții firmelor aflați în căutare de angajați și interni. Veți avea astfel ocazia să participați la activități frumoase, care vă vor ajuta să vă dezvoltați, să aflați care sunt criteriile de angajare în firmele de top și care reprezintă oportunități pe care tinerii profesioniști, studenți și absolvenți aflați la început de drum, nu trebuie să le rateze. 

      Cei care vor să se înscrie trebuie să aibă între 18 și 26 de ani, să fie doritori să investească în viitorul lor profesional și pregătiți să intre într-un mediu organizațional în care să își dezvolte potențialul. Desigur, performanțele academice excepționale și statutul de voluntar ale celor dornici reprezintă avantaje importante.

      Sună bine, nu? Eu m-am înscris deja și mi-am confirmat prezența :) Pentru a vă putea înscrie la rândul vostru, trebuie să accesați acest link și să completați  formularul, dar nu uitați să vă puneți la punct CV-ul, întrucât acesta este un criteriu foarte important de triere! Și, bineînțeles, nu uitați să setați orașul în care doriți să mergeți la Buzz Camp întrucât evenimentul se va desfășura în mai multe orașe din țară: București, Brașov, Timișoara, Cluj, Bacău, Iași și Sibiu, dar pentru a afla mai multe detalii, puteți consulta site-ul www.buzzcamp.ro/event

      Sper că v-am convins să încercați, mai ales că este o experiență frumoasă. Și în plus, o să fiu și eu pe acolo, deci ne putem întâlni și garantez că o să fie super! 

marți, 10 martie 2015

Recenzie - Octopussy

Titlu: Octopussy
Autor: Cristina Boncea
Editură: Herg Benet (link de cumpărare)


Am primit această carte în schimbul unei recenzii de la autoare. Mulțumesc mult, Cristina!

Recenzie: 

După o lungă perioadă de timp, Hyena se reîntoarce acasă, în sânul familiei iubitoare, reface legătura cu sora ei geamănă și totul în jur e pace și armonie. Numai că nu. După șapte ani, Hyena revine în familia Sugar, familie compusă din Constanța -Candie-, tatăl, Gary, Becks, sora geamănă a Hyennei și Ham, câinele. Totul e ciudat, debutează straniu, aproape șocant, întoarcerea Hyennei este punctul de început, punctul din care un autor invizibil, se furișează cu abilitate în spatele fiecărui personaj pentru a ne relata povestea.

      Candie, mama fetelor este la a doua sa căsnicie, aparent fericită. Familia Sugar locuiește într-un cartier rezidențial, într-o casă luxoasă, statut pe care aceasta și l-a dorit cu orice preț și pentru care ar ucide doar ca să-l păstreze.
     Gary, soțul lui Candie și tatăl vitreg al fetelor este un om fără prea multă personalitate, un fel de statuie vie, fără sentimente, aproape inuman.
     Becks este tipul adolescentei rebele, obraznică și dezmățată, însă extrem de inteligentă. Pe de altă parte, lunga absență a Hyenei a transformat-o pe aceasta într-o puștoaică cu o minte ciudată.
     De fapt, întregul roman vorbește despre tipologii, despre dezumanizare și disfuncționalitate. În ciuda anumitor scene și în ciuda sentimentelor mele față de acestea, cartea se citește foarte repede. Și te prinde, știi? Te face să îți pui întrebări. Unde a fost Hyena. Ok, dar ce a căutat acolo? Ce a făcut Candie? Cine e Gary cu adevărat? Ce mama naibii, Câine? etc. Asta cu întrebările mi-a plăcut. Nu mi-au plăcut în schimb multele cuvinte în engleză alăturate celor în română, deși la un oarecare nivel, aveau sens, dar tot m-au enervat. Mi s-a părut fuckin' enervant.


     Aproape că n-am reușit să citesc cartea. Mă împotmoleam dezgustată la fiecare câteva pagini, pentru că unele pasaje sunt atât de insultătoare, atât de triste pentru că reflectă o realitate la fel de tristă a societății în care trăim. Și totuși, pe lângă aspectele de-a dreptul șocante, am dat peste câteva idei foarte interesante. E vorba de perceptivitate, de felul în care ne raportăm noi la anumite lucruri, situații. Voi ați încerca să mâncați câine? Nu? Ei bine, pentru chinezi e o delicatesă. Așa și aici. E vorba de mentalitate, de educație, de mediul în care ai fost crescut. Familia Sugar e complet disfuncțională, dar nu din punctul lor de vedere, pentru că lor nu li se pare nimic anormal felul în care se comportă și se raportează la ceilalți membri ai familiei și la ceilalți oameni.

 
      Dacă vreți o carte drăguță, dacă vreți să aflați povestea unei familii simple, frumoase, sau măcar cu un subiect simpatic, nu e cazul, n-o să găsiți nimic de genul ăsta. Este o carte cu multe implicații psihologice, cu twist-uri idioate și șocante, cu scene de-a dreptul lipsite de moralitate, sau măcar de sens. Nu este o carte cu bomboane și dulciuri. Este acră, destul de picantă, sărată și în definitiv, foarte amară. Nu e vorba de plăcut aici. Trebuie să o citiți ca să înțelegeți că nu e o carte ca celelalte, că nu poți spune mi-a plăcut sau nu mi-a plăcut. E mai mult.

duminică, 1 martie 2015

Intalnire cu Chris Simion, prima zi din turneu

      Bună! Tocmai m-am întors de la Cărturești Verona și vreau să vă povestesc evenimentul la care am luat parte, întâlnirea cu autoarea noii cărți apărute la Editura TReI, „40 de zile”.


M-am plimbat întâi puțin prin Cărturești, fiindcă îmi este foarte drag acel loc și apoi am mers la Grădina Cafe Verona, care se află foarte aproape de librărie. Chris Simion se afla acolo, salutându-și prietenii și am recunoscut-o doar pentru că am văzut-o pe copertele cărților sale.

Magdalena Mărculescu, directorul editorial de la TReI a inițiat acest dialog frumos, spunându-ne câteva ceva despre carte și punând întrebări, întrebări la care autoarea Chris Simion a răspuns așa cum numai un om care se cunoaște, care se iubește pe sine poate răspunde. Chris Simion pare un om fără vârstă, un suflet tânăr, cu o voce caldă și o inteligență vie. Am ascultat-o fascinată, parcă a trăit 10 vieți, nu una, atât de multe lucruri are de spus!

     „Pentru mine nu există experiențe bune sau experiențe rele. Există doar experiențe.” Spunea foarte frumos autoarea. De altfel, subiectul celor 40 de zile, timp în care a fost scrisă cartea cu același nume, a fost destul de des adus în discuție. „40 de zile nu este o poveste. Este o stare.

(stânga) Magdalena Mărculescu și Chris Simion (cu codițe ^_^)

      La eveniment au fost destul de mulți oameni, de toate vârstele, ceea ce m-a bucurat. Printre cei sosiți s-a numărat și Andreea Berecleanu (prezentatoare de știri, Antena 1) la care m-am holbat destul de mult. (scuze.) Dar e atâât de frumoasă! În plus, erau reporteri și de la Realitatea TV și o mulțime de fotografi și cameramani. Se întâmplă? Se întâmplă, oameni buni! Debutul meu la televizor are loc astăzi!


       Un alt răspuns al autoarei care mi-a plăcut foarte mult și pe care l-am reținut, a fost următorul: „Nu mi-am propus niciodată să-mi depășesc creația, așa cum nu mi-am propus niciodată să scriu pentru ceilalți.” Cum să nu vrei să fii prieten cu astfel de om? Aș putea să o ascult vorbind despre orice, pentru că oricare ar fi subiectul, ea ar vedea o altă latură, întotdeauna alta. Un om loial, frumos, profund.

      Per total, evenimentul a fost interesant, un dialog firesc între autoare și invitați și nu regret efortul depus pentru a fi prezentă. Sper din tot sufletul ca turneul autoarei să decurgă bine și să ne revedem pe 9 aprilie, la Cărturești Carusel pentru încheierea acestui periplu.