Recenzie- Pădurea Norvegiană

Titlu: Pădurea norvegiană
Autor: Haruki Murakami
Editura: Polirom
Apariție: 2011
Traducere din limba japoneză: Angela Hondru
Comandă online Pădurea norvegiană

 Această carte mi-a fost oferită spre recenzare de către Librăria online Libris, librărie unde puteți găsi cărți în română și cărți în engleză la prețuri extrem de accesibile. Mulțumesc pentru sponsorizare și mii de scuze pentru întârziere! 

Recenzie:

„-Ce se întâmplă când omul își deschide inima?

-Se face bine.” 

Pădurea Norvegiană debutează straniu. Îți sunt menționate dintr-o dată personaje și locuri și nu poți decât să citești mai departe, fiindcă te prinde. Toru Watanabe, personajul din perspectiva căruia aflăm totul, iubește și trăiește, este un personaj excepțional și fascinant. Dureros de cinstit povestită, cartea prezintă povestea lui Watanabe, care își începe călătoria în această lume, alegând să plece la facultate într-un oraș îndepărtat, după moartea prietenului său. Drumul lui Watanabe este unul ciudat, presărat de povești și personaje cu minți tulburi. 

Întâlnim personaje cu povești unice, suflete chinuite, minți marcate de întuneric și neputință. Naoko este laitmotivul romanului, este cea care apare adesea în viața și gândurile lui Watanabe, este o prezență în persoana căreia se regăsește o incapacitate, o problemă de natură psihică și psihologică. Dar ea este doar o mică parte din această sferă a nebuniei. Kizuki, Nagasawa, Cavaleristul, Reiko sau Midori sunt globuri de lumină care apar și dispar în și din orizontul  întunecat al lui Watanabe. 

„Moartea nu se află la polul opus al vieții. Ea face parte din viață.”

Pădurea norvegiană este o călătorie, o poveste, o amintire despre viață și iubire și moarte, mai ales moarte. Stranietatea acestei cărți stă în modul în care Watanabe primește și privește totul. Cinstit până la finalul cărții, acesta reușește să se maturizeze, să își continue drumul în ciuda globurilor de lumină care pâlpâie și se sting treptat. Inconștient, Watanabe se află într-o continuă căutare de concret, de etern. 

„Când te trezești în beznă, singurul lucru pe care îl poți face este să închizi ochii și să te obișnuiești cu întunericul.”

Părere:

Nu am foarte multe de spus, fiindcă am împletit recenzia cărții cu frânturi din ceea ce cred, dar tot pot spune că m-a marcat destul de mult această carte. Prima întâlnire cu Murakami a fost spectaculoasă! Mi-a oferit o parte din sufletul și viziunea lui și acum, la două săptămâni de la terminarea cărții, am povestea vie în minte, de parcă tocmai aș fi terminat-o. Pădurea norvegiană este, dacă nu știați, titlul unei melodii compuse de Beatles, melodia preferată a lui Naoko. Am ascultat-o, dar nu mi-a inspirat foarte multe, deși cartea m-a emoționat profund. 
Vă recomand această carte pentru că este diferită. Pentru că, fie că vreți sau nu, cu toții vă aflați în căutarea acestui concret. V-o recomand deoarece Watanabe sunt eu, tu, toată lumea, suntem un Watanabe care merge, se împiedică de dâmburi, mai face câțiva pași și, ajungând la o bifurcație, alege dreapta, deși nu știe drumul și nici destinația. Este vorba despre viață și moarte și alegeri.