Bună!
Știu că am întârziat două zile cu alegerea câștigătorului, iertare! Încă nu știu cine este acesta, dar urmează să aflu imediat. Săptămâna aceasta, ca și precedenta, a fost extraordinar de obositoare pentru mine. Am fost într-un carusel care urca și cobora, într-o agitație continuă care-mi provoca sentimente contrarii. La o lună după ce am ajuns în București, încep să simt că aparțin și eu acestui oraș repezit și în același timp, lent.
Am fost și la târgul de carte Killipirim (sper că așa se scrie!! N-o să știu niciodată cum se scrie, fir-ar!) și m-am vindecat de toată oboseala prin terapie cu cărți. N-a fost exact ce mă așteptam, dar a fost ok, pentru că mi-am luat destul de multe cărți :) Săptămâna viitoare sper să am timp să fac un novus in cella cum libris, am foarte multe noutăți pe care vreau să vi le arăt :)
Bun așa. Ca să n-o mai lungesc mult, câștigătorul volumului nouă din seria Jurnalele Vampirilor: Cântecul lunii, este
Felicitări Raluca! Imediat îți trimit mail, ca să punem la punct detaliile :) Vă mulțumesc tuturor că v-ați înscris la acest concurs. Promit ca luna aceasta să dau startul unui alt concurs :)
Cum ați petrecut de Halloween? V-ați costumat? Ce ați mai făcut? Ce mai citiți? Vai, mi-a fost atât de dor de blog și de tot! În curând îmi cumpăr și eu laptop și o să pot să revin în blogosferă, să vă povestesc ce am făcut în utlima lună și să vă citesc și eu când postați, nu la o săptămână sau două după :D
Spor la toate și sper să aveți un noiembrie frumos!
Un noiembrie frumos și ție îți doresc! Al meu nu știu cât de reușit va fi, particip la Nanowrimo, ceea ce înseamnă mai mult stres, plus că e și luna aia nașpa din timpul școlii, plină de teze.
RăspundețiȘtergereLegat de Halloween, am fost la o petrecere astăzi, care a fost extrem de plăcută, dar de costumat doar mi-am pus o coroniță cu flori, ca să fiu o zână improvizată, because why not.
Am vrut să termin al patrulea volum din seria Legendele clanului Otori în luna octombrie, dar nu a fost să fie, și nu știu cât de mult timp o să am luna asta, deci va trebui să mă mulțumesc cu o pauză.
Abia îți aștept noile postări!
Ce drăguț! Eu nu m-aș fi gândit niciodată să mă costumez într-o zână, cred că ai fost super :3 Nu știu ce anume este Nanowrimo, dar voi căuta, sunt curioasă :D Am uitat complet că încep tezele. Nu-i corect, de abia am terminat liceul, n-ar trebui să uit atât de repede! Baftă la teste și teze și spor la citit! :* Te pup, Sara :*
ȘtergereFelicitări, Ralu! :-D
RăspundețiȘtergereFelicitări,Raluca!! :*
RăspundețiȘtergereAaaaahh, credeam că am postat duminică un comentariu aici, se pare ca nu a aparut. >.<
RăspundețiȘtergereAntonia, îți mulțumesc mult de tot pentru acest premiu. De asemenea voiam să te întreb ce specializare ți-ai ales pentru facultate pentru că sunt foarte curioasă (scuze dacă mi-a scăpat) și cum îți place viața de student. Te pup. :*
Felicitări câştigătoarei!! >:D< Gabi, sper să îţi iei laptop-ul cât poţi de repede ca să frunzăreşti blogosfera când ai timp. :* Abia aştept să văd ce cărţi ai mai adăugat în bibliotecă! :D Succes în continuare cu acomodarea în Bucureşti. >:D<
RăspundețiȘtergere