Recenzie Jurnalul unui fotograf

Titlu: Jurnalul unui fotograf
Autor: Emanuel Tânjală
Editura: Humanitas

„Fotograful nu este decât un martor al timpului.”

      Ne este rar permis să intrăm într-o lume în care timpul rămâne pe loc, o lume a mâinilor de o frumusețe greu de descris, o lume a subtilității, a bunului simț, o lume în care sufletele sunt captate pentru totdeauna în filme pierdute sau păstrate, pe carduri cu mulți megabiți, color și alb negru, în fotografii care dănuie.
      Jurnalul unui fotograf este mărturia lui Emanuel Tânjală, unul dintre cei mai buni fotoreporteri ai presei române din ultimii 40 de ani, o carte în care acesta își povestește cu o sinceritate absolută viața, puternic influențată de marea sa pasiune: fotografia.

Solul, Babele - Munții Bucegi

      De la începutul cărții și până la sfârșit, parcurgem un traseu interesant, traseul vieții autorului, care nu renunță la esența sa și la credința în libertate, într-un timp în care sufletele se cumpărau fie cu bani, fie prin asuprirea sistemului. Dintr-un colț în altul al României, vedem țărani în toată splendoarea lor, în costume tradiționale, muncindu-și pământul, crescându-și copiii și ducându-și traiul, cu bucuria specifică omului de la sat. Vizităm multe state din libera America și multe locuri din romantica Italie, marea iubire a autorului.
      Totul, dar absolut totul, inspiră pasiune, talent, dăruire totală, respect față de obiectul fotografiat și față de fotograf însuși, suntem inițiați nu în tainele fotografierii, a meseriei tehnice, ci în tainele fotografiei și a ceea ce înseamnă aceasta, a motivului pentru care o realizăm, a mesajului pe care vrem să îl transmitem.

„Oricine poate face fotografii, dar, din decență, nu toată lumea ar trebui să-și atașeze titlul de fotograf.” 

Noi doi - Parcul Tineretului (iarna)

      Autorul insistă asupra faptului că fotografia, ca orice altă artă realizată de oameni pentru oameni, ar trebui să aibă un mesaj, să transmită emoție, să inspire, să provoace curiozitate, să ridice semne de întrebare, să vină în ajutorul articolului la care este atașată. De asemenea, un alt aspect este acela al comportamentului care se schimbă atunci când oamenii pozează. Se recomandă fotografierea subtilă, iar nu agresivă, imortalizarea omului adevărat, așa cum e el, ori nu așa cum și-ar dori să fie.

„Fotografia trebuie să fie ca o carte bună, ca un zbor, ca o simfonie.” 

Flori de toamnă - Universitatea București

      Este o poveste fascinantă despre începuturi marcate de perioada comunistă, timp în care autorul a învățat meserie de unul singur, o poveste despre cum libertatea se putea simți, din prisma lui, doar prin munca sa, despre contactul cu lumea de afară, despre oameni, despre suflet și, mai ales, despre fotografie.

„Noi ne folosim de aparatele de fotografiat, dar fotografia o crează omul din spatele aparatului.”

Pescăruș - Parcul tineretului (toamna)

       Notă personală: Fotografiile sunt din arhiva mea, câteva din cele pe care le iubesc cel mai mult și în care am pus cel mai mult suflet. Ca fotograf -cu greu spus amator-, consider că acest jurnal vă va ajuta enorm în a descoperi mai multe despre această artă, veți afla lucruri extrem de utile, referințe pentru cărți tehnice și va reprezenta primii pași către întrebuințarea acestei meserii deloc ușoare.

Adriatica - Delta Dunării

Meduza blanda - The comeback

      Bună tuturor!

      Încep un nou capitol; meduza revine în blogosferă, cu forțe, idei și proiecte noi și frumoase. Și de data asta e pe bune. Am realizat că blogging-ul, pentru cei cu adevărat dedicați, nu e doar pentru un timp, nu e un moft, un trend, o fiță; e pentru totdeauna. Și îmi era prea dor de micul meu colț blând. Așa că m-am decis să revin aici, în locul în care am pus bazele multor prietenii, în locul în care am învățat, am scris, v-am povestit despre succesele și nereușitele mele, despre cărți, filme, locuri, evenimente. Despre mine, despre voi, despre suflete. Locul meu. Sunt meduza blândă. Cu și fără pauze de jumătate de an, sunt blogger. Și poveștile mele vor fi spuse aici în continuare.

      Anul care tocmai a trecut, a fost, din punctul meu de vedere, un an al pierderilor și al câștigurilor, pentru că nu există rău fără bine. Nu un an neapărat prost, dar un an în care am avut parte de foarte multe pierderi, de tragedii, de momente greu de îndurat, peste care, totuși, unii dintre noi am trecut cu bine. Am câștigat însă, mai multă dorință de a trăi, speranța că putem face să fie mai bine, mai frumos, că suntem capabili de lucruri extraordinare. Mergem mai departe și promitem că vom păstra întotdeauna, un gând bun, o amintire, o speranță, pentru cei care nu mai sunt, care au fost, care vor fi.

  
      Blogul acesta va suferi câteva schimbări, urmare a maturizării mele. Pauza de jumătate de an m-a ajutat să îmi modific puțin percepția, să fiu mai curioasă, să vreau mai mult. La final de postare, nu vă promit nimic. Nici mie nu îmi promit nimic. Lansez o provocare, mai mult pentru mine. Să-mi păstrez vie ambiția, dorința de a scrie, de a descoperi, de a trăi și de a iubi, mai mult decât am făcut-o până acum.

La mulți ani, dragilor! Un an nou frumos, nebun, trăit la maximum!