M-am abținut să vorbesc despre Mihaela Rădulescu, despre șocul uriaș pe care l-am avut în momentul în care am citit articolul Adrianei Șandru și am urmărit pe youtube filmulețul cu Mihaela, sărutând un puști. Am crescut cu emisiunile ei, cu Duminica în familie, o știu pe pe tipa asta de o viață. Și întotdeauna am apreciat-o. Era o femeie frumoasă, elegantă, educată și de bun simț. Și de asta spun că am avut un șoc când am văzut-o la Românii au Talent. Pentru că se transformase într-o Baba Cloanța cu voce groasă, cu o atitudine dezgustătoare și pentru că nu era de ajuns, acum aflu asta.
Deci să reluăm. Lăsăm la o parte sărutul ăla indecent, tăvălitul prin făină și toate celelalte. „Sunteți oameni anormali, oricât vă deranjeaza că vă numim așa.” Pe bune? De unde până unde ai devenit tu responsabil cu stabilirea limitelor pentru normalitate? Ce este normalitatea din punctul tău de vedere? Este normal să te comporți de 22, când tu ai vârsta asta pe-un picior? Este normal să îți arăți silicoanele în halul ăla într-o emisiune urmărită și de minori? Sunt atât de supărată pe ce ai spus că îmi vine să scriu un eseu pe tema asta, dar nu vreau să fac ceea ce ai făcut tu. Nu vreau să instig la ură și sentimente negative. Pentru că asta ai făcut. Ai făcut o țară întreagă, sau cel puțin o parte, să conștientizeze că ești nebună și că urâm prea mult, iar asta trebuie să înceteze. Succes în a fi normală.
