Recenzie Fata şi marea

Bunăăăă! Ce mai faceţi? :) Sper că v-aţi înscris -da, vă zic din nou- la acest concurs, dacă nu, încă mai aveţi timp până la 12 noaptea :) Mâine anunţ câştigătorii şi sunt atââât de entuziasmată <3 Gata, recenzia :)

Descriere:
Aceasta este vara pe care Clio a asteptat-o toata viata ei. Scoala s-a terminat. Are o slujba grozava si tocmai l-a cunoscut pe baiatul visurilor ei. Lucrurile nici ca ar putea sta mai bine. Era si timpul sa i se intample si ei lucruri normale. 

Botezata dupa cea mai cunoscuta muza din istorie", aproape celebra inca de la varsta de unsprezece ani cand a inventat un joc impreuna cu tatal ei si a strabatut tara ca sa-l promoveze... a avut o calatorie ciudata pana acum. 

O parte din aceasta calatorie suna bine pe hartie", multe lucruri suna bine pe hartie", dar asta nu inseamna ca sunt chiar asa. Caci acum", la saptesprezece ani", familia ei e destramata", banii s-au terminat", tatal ei", pe vremuri cea mai apropiata persoana a ei", a devenit un ciudat. 

De multe ori", Clio nici macar nu stie unde e. Asa ca nu e foarte fericita cand apare si planurile ei pentru vara sunt in pericol. Se trezeste insa cu un bilet doar dus pentru Italia", unde trebuie sa-l intalneasca. El nu-i spune decat ca planurile pentru urmatoarele zece saptamani includ o barca.

Am pus descrierea -deşi nu prea îmi place să fac asta- doar ca să vedeşi ce aiureală este. Descrierea este alandala -am scris bine?- şi în afara faptului că tacsu' îi strică donşoarei planurile şi o ia pe o barcă, păi nu văd rostul celorlalte lucruri. Anyway. 

Recenzie: 
Începem cu începutul, ca să înţelegeţi care e treaba cu Clio. Este o tipă de vreo 17 ani care de cele mai multe ori habar n-are pe ce lume se află. Şi nu ştiu, mi se pare ca şi cum ar fi high tot timpul. Niciodată nu reacţionează aşa cum ar trebui. Adică se enervează? A-ha, stai numa. Aproape că. Aşteaptăăă. Stai. Ăăă.. gata, i-a trecut supărarea, lasă.  Şi toate reacţiile astea proaste, sunt din cauza ei, doar a ei. Vă zic mai încolo. Bun. Deci în sfârşit se preconiza o vară frumoasă. Clio îşi găseşte un job, începe să-i placă de un tip, şi apoi află că trebuie să meargă cu tatăl ei într-o călătorie pe mare. Mă rog. Asta a fost partea mai puţin ciudată. Şi cum nu fac rezumat, spun doar atât. Persoanele -o arheoloagă, Julia, fii-sa, Elsa şi Aidan- pe care le întâlneşte sunt nişte ciudate, şi sunt descrise unele binişor, altele incredibil de prost. Shit. Am zis că nu zic de ea, decât mai încolo, dar, cred că e timpul. 

E vorba despre autoare, Maureen Johnson. Ştiţi ce spune la început? Că această carte a fost editată de cel mai dur critic, şi anume, mama ei. Bănuiesc că atunci când s-a uitat peste ea, mă-sa fie îşi luăsese ochelarii de depărtare, fie nu ştiu, se grăbea să prindă o plută. -ştiţi voi :3-

 Mda. Stilul autoarei, fir-ar el să fie. Cât am putut să mă enervez. Rada Rada Rada. Nişte verbe puse la timpul nepotrivit strică întru totul cheful de citit, zău. Ca să nu mai spun de descrieri. Nici acum nu ştiu cum arăta Clio, fie pentru că n-a spus, fie pentru că a spus aşa subtil -o, tu, maestră a subtilităţilor!- Deci astea-s lucrurile care nu mi-au plăcut, plus minus una două chestii, cum ar fi tentativele clar nereuşite, de comparaţii care să ne dea pe spate. Ăăă. Nu. 

Mi-a plăcut faptul că scenele intense ca aia cu meduzele şi cealaltă de mai spre final, cu Clio, Aidan si barca, erau descrise oarecum bine, dar tot le lipsea ceva. Ideea cărţii a fost bună, în principiu, ca şi misterul ăla din 1897 (de la început) care m-a făcut să exclam sus şi tare: Gata frate, e mişto cartea. Ăăă. Nu. 

Nota mea: 2,5/5 cred.

Si inca ceva, daca sunteti interesati :)
Vand tablou 40/50 cm, culori in ulei, 'The white planet', pret negociabil :)