Ce nu găsești?

luni, 7 martie 2016

In curs de aparitie la Leda Edge

       După succesul primei cărți (Mândrie, prejudecată și zombie) apărute în noua colecție marca Leda, coordonată de un traducător minunat, Leda Edge a anunțat noi apariții editoriale aflate în proces de traducere, care ne încântă ochii, ne fac sufletul să tresalte și portofelele să suspine și să se pregătească de vremuri grele. Iată noutățile frumoase care ne vor îmbogăți biblioteca:

       Începem cu minunăția care se va potrivi acum mănușă în bibliotecă alături de celelalte două volume: Experiment, în ediție Tie-in. Volumul al treilea din seria Divergent prezintă deznodământul poveștii, iar ecranizarea sa va apărea și la noi în cinematografe, începând cu 11 martie 2016. V-am spus că voi merge la avanpremiera filmului miercuri? De abia aștept! Volumul este deja disponibil cu supracopertă.


       Am așteptat și am plâns și ne-am perpelit, iar loialitatea ne va fi în sfârșit răsplătită! Volumul al doilea din seria Shatter me a autoarei Tahereh Mafi va fi în curând tradus în cadrul colecției Leda Edge. Vom putea să o însoțim pe Juliette, tânăra prizonieră cu o putere fascinantă, într-o nouă aventură care ne va spulbera sufletește, asemenea primului volum.


      Until we meet again, minunatul roman al lui Renee Collins, ne prezintă o istorisire dramatică, plină de mister și dragoste, în care protagoniștii, Cassandra și Lawrence vor trebui să depășească granițele timpului pentru a-și împlini iubirea. Similar cu Soția călătorului în timp, romanul este unul plin de surprize, tragic și fabulos în același timp.


      Fantome, zeități și înfricoșătoarea Lumea de Dincolo. Un soldat pretinde că știe secretul după care Wasp tânjește cel mai mult, dar tânăra este conștientă că totul are un preț și că cel pe care trebuie să îl plătească pentru secretul mult dorit, o poate ucide. Archivist Wasp de Nicole Kornher-Stace se află în curs de traducere la Leda Edge (oop, oop!)

   
      Origin, continuarea seriei Lux, ne zguduie cu o nouă aventură palpitantă. Minunăția sa luminată, Daemon, se găsește din nou într-o situație imposibilă, dar cum el e un fel de Tom Cruise, căruia i se mai spune și Imposibil, extraterestrul este pregătit să distrugă întreaga lume pentru a obține ce își dorește.


       Magonia, sau cum îmi place mie să o numesc, (M)Agonia de a aștepta, prima carte din seria cu același nume, este o poveste despre loialitate, găsirea forței care zace în fiecare dintre noi și curajul de a lua deciziile corecte. Și apare în curând. Și sunt nevoită să o citesc, sau o să mor, sau ceva.


       Pentru fanii romanelor Regatul Umbrelor (Trilogia Grisha) și Regina Roșie, Leda Edge pregătește A Crown's Game, un fantasy istoric plasat în Rusia Imperială și care mă umple de încântare și entuziasm, doar citind numele personajelor: Vika Andreyeva și Nikolai Karimov. Dumnezeule, rusă pură! Îmi e dor de Dimitri Belikov. (Vreau și voi avea cartea asta, oameni buni! *respiră greu*).



Eu de abia aștept să frunzăresc, să miros și inevitabil, să citesc aceste noutăți! Ce vă încântă cel mai tare pe voi?



6 comentarii:

  1. cel mai tare ma incanta A Crown's game. RUSIA !!! <3 si cu asta am spus tot :D

    ok, si Magonia ma atrage, desi nu stiu nimic despre carte, si poate putin Origin (primele 3 volume aparute nu au fost chiar pe placul meu...ma asteptam la ceva mai wow )

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am fost surprinsă de seria Lux (am citit doar primele 2 volume), pentru că mă așteptam la ceva lame și cheesy, dar au fost destul de bine scrise, nu extraordinare, dar le-am citit rapid și au oferit suspans. Rusiaaa!! Suntem pe aceeași undă aici, A crown”s game și Magonia sunt cele pe care le aștept cu cea mai mare nerăbdare.

      Ștergere
  2. Super super super! M-a bucur ca se traduc si apar din ce in ce mai muuuulte cărți!

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu abia astept sa citesc Experiment!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mhm. Eu n-am citit-o nici până azi, deși am corupt-o pe prietena mea să citească seria și am văzut și Alegiant 1 șiii. Eu n-am putut să o termin, pur și simplu.

      Ștergere

Lasă un comentariu :)