Mare Tranquillitatis- recenzie

Titlu: Mare Tranquillitatis

Autor: Katja Millay

* carte câștigată pe blogul Me, My books and I :) Mulțumesc mult Lucia! 

Editura: Epica, link de comandă

Recenzie: 

Din cauza unui eveniment traumatizant, celebra pianistă Emilia Ward este incapabilă să își continue prestația, și devine Nastya Kashnikov, o dură ce poartă numai negru, tocuri cui și fuste mini și care nu vorbește absolut deloc.

Pentru a evada din fosta ei lume, Nastya se mută împreună cu mătușa ei și se înscrie la o nouă școală, unde nimeni nu o cunoaște, iar profesorii îi înțeleg situația. Nastya, deși nu vorbește, este extrem de atentă și intuitivă, însă rigidă, controlându-și tot timpul emoțiile și gesturile.
 Furia și ura pe care le resimte o macină și o distrug, iar jurnalul în care notează noapte de noapte aceeași poveste este dovada faptului că își amintește de ce mâna ei stângă este paradită, făcând-o incapabilă să mai cânte vreodată la pian.

Josh Benett este un orfan care își petrece timpul în garajul lui, șlefuind, tăind și sculptând piese de mobilier din lemn cu o pasiune aproape disperată. În afara lui Drew, singurul său prieten, cei din jur stau departe de Josh, iar apariția Nastyei, ciudata lui colegă îi dă liniștita și singuratica viață peste cap. Cumva, Josh este cel care -involuntar, o face pe Nastya să vorbească pentru prima oară după 2 ani, iar legătura care se creează între cei doi nu ține de latura fizică. 

Nastya este un personaj bine descris, cu caracter și emoții puternice, iar ceea ce pare că o definește este ura. Distrusă de trecut, se izolează în propria tăcere, însă câteodată sentimentul de auto-distrugere planează asupra Nastyei, care, într-un final este nevoită să își înfrunte trecutul și pe ea însăși. 

                          
Cartea este scrisă din dublă perspectivă, din perspectiva Nastyei și a lui Josh, fapt ce oferă detalii semnificative despre ambele personaje, conturate foarte bine.

Povestea lor este tragică, profundă, tulburătoare, înduioșătoare și intensă. Să vă mai spun că am plâns în hohote la final? Mda. Am plâns în hohote la final. Cum a spus și Lucia, este o carte pe care o simți.

O carte care te zdruncină bine de tot, dă cu sentimentele tale de pământ, și când crezi că a terminat, îți dă lovitura de grație, de abia mai poți să respiri și simți că te dezintegrezi.
Am plâns, suferit, râs, respirat și trăit împreună cu personajele, lucru de care mi-a fost dor. Așa ar trebui să fie o carte! Este una din acele cărți pe care am să le recitesc fără să respir măcar și care îmi va rămâne în suflet. O carte pe care o recomand absolut tuturor!

Update! Uitasem de Citate:
¤ „Mă numesc Nastya Kashnikov. Am fost un copil-minune al pianului, iar locul meu nu e nicidecum la un curs introductiv în muzică. Am fost asasinată acum doi ani și jumătate. Discutați.”

¤ „-Tu chiar ai vrea să-mi zici în clipa asta să mă duc naibii de-aici, nu-i așa, Rază-de Soare? [...] Ce e? Rază de Soare ți se potrivește. E strălucitoare și caldă, și fericită. Exact. Ca. Tine.”

¤ „-E nașpa rău să fii bărbat,comentează ea.
-Tu ești de vină. Tu ești cea care și-a scos bluza.
-Dacă-ți miști fundul până în casă, pot să-mi pun alta, mă îndeamnă.”

¤ „Nu sunt destul de puternic, nu sunt destul de curajos, nu sunt destul de liniștitor. Nu sunt destul. Nu sunt mântuirea nimănui, nici măcar a mea.”

Nota: 5/5 deși merită cu mult mai mult :)