Ce nu găsești?

luni, 17 decembrie 2012

Recenzie Divergent

Da, in sfarsit m-am decis sa-i fac recenzia. Am amanat atat, pentru ca n-am avut starea necesara, din cauza anumitor factori externi :) Dar acum I'm back in business baby! Bun bun bun! Divergent a fost de nedescris in cuvinte. Cea mai buna carte fantasy pe care am citit-o, ever! EVER! O sa folosesc tot arsenalul de gif-uri de care dispun, pentru ca, pentru aceasta carte, cuvintele nu sunt de ajuns.


Descriere:

 O SINGURĂ ALEGERE
ÎŢI HOTĂRĂŞTE PRIETENII
O SINGURĂ ALEGERE
ÎŢI DEFINEŞTE IDEALURILE
O SINGURĂ ALEGERE
ÎŢI DETERMINĂ CREDINŢA – PENTRU TOTDEAUNA
O SINGURĂ ALEGERE 
TE POATE TRANSFORMA RADICAL

Într-un Chicago distopic, oraşul în care trăieşte Beatrice Prior, societatea este împărţită în cinci facţiuni, fiecare dintre ele cultivând o anumită virtute: Candoarea (cei sinceri), Abnegaţia (cei altruişti), Neînfricarea (cei curajoşi), Prietenia (cei paşnici) şi Erudiţia (cei inteligenţi). În fiecare an, într-o zi anume, tinerii în vârstă de şaisprezece ani trebuie să-şi aleagă facţiunea căreia îi vor fi devotaţi pentru tot restul vieţii. În ceea ce o priveşte pe Beatrice, ea trebuie să hotărască dacă rămâne alături de părinţii ei sau alege facţiunea care consideră că i se potriveşte cel mai bine. În cele din urmă, alegerea pe care o face va surprinde pe toată lumea, inclusiv pe ea însăşi.
În timpul iniţierii care urmează, marcată de o puternică rivalitate, Beatrice îşi ia un alt nume, Tris, şi se străduieşte să afle cine sunt cu adevărat prietenii ei şi, de asemenea, dacă o poveste de dragoste cu un băiat uneori fascinant, alteori enervant, îşi poate găsi locul în viaţa pe care ea şi-a ales-o. Dar Tris are un secret pe care l-a ascuns de toată lumea deoarece fusese prevenită că i-ar putea aduce moartea. Şi, pe măsură ce descoperă un conflict care ia treptat amploare, ameninţând să destrame societatea aparent perfectă în care trăieşte, află că secretul ei ar putea-o ajuta să-i salveze pe cei dragi… sau ar distruge-o.
Un pasionant thriller distopic, din care nu lipsesc decizii majore, trădări sfîşietoare, consecinţe uimitoare şi o neaşteptată poveste de dragoste.

Parerea mea: O carte cum nu am mai citit. Veronica Roth, you are my hero! 



Beatrice Prior face parte din factiunea Abnegatiei si a fost crescuta si educata pentru a fi altruista. Numai ca in ziua in care trebuie sa-si aleaga factiunea definitiva, Beatrice face o alegere socanta pentru aproape toata lumea. Aproape toata lumea, fiindca este un personaj care nu a fost deloc surprins :) Cine a citit cartea, stie despre cine vorbesc. Un personaj care a Dobandit respectul si admiratia mea. 
Ajunsa in noua factiune, (acum) Tris trece prin probele de initiere, ca fiecare novice, descoperindu-si abilitatile, ce o fac sa se integreze in locul ce-i va deveni casa (oarecum) si sa-si faca prieteni. 

Four este instructorul novicilor, un tip dur, cu un anumit motiv pentru care are acest nume -Four- si cu un anume secret, iar Tris descopera ca ea si Four nu sunt chiar atat de diferiti pe cat credea. 

 O doamne! Four <3

Relatia dintre Four si Tris. Nu stiu de unde sa incep si cum sa termin. Ei 2 sunt facuti unul pentru celalalt. Desi il iubesc pe Four, nu sunt deloc geloasa pe Tris, pentru, pur si simplu sunt perfecti impreuna. CUM sa nu ii iubesti? :) 



Bun. Celelalte personaje? In afara de Will si Christina, mama, ce imi venea sa dau cu cartea de-azvarlita. 

 <-Mesaj pentru PeTer, Eric si Jeanine.

Nu a fost niciun rand aiurea in carte. Nici macar unul care sa ma plictiseasca. A fost o carte de care nu m-am putut dezlipi. 

Finalul, ce sa spun? Trist. Unii au murit ca adevarati eroi. Altii meritau sa moara si n-au murit. 

 Noroc ca n-am prea mult de asteptat dupa volumul II, in curand mi-l iau si eu, si de abia asteeept! 


Nota mea: 5/5, desi merita 10000000000000 :)









9 comentarii:

  1. Voiam să zic ceva inteligent. Chiar voiam. Dar apoi am văzut giful cu Evan Peters şi afahljkhgdoiŞG :)) Şi că tot am adus vorba de iubirea mea eternă, eu pe Will mi-l imaginam tot timpul ca Evan <33 Uitee, zi tu că nu-i adorabil: http://weheartit.com/entry/20907136/via/blackbombbw2
    Divergent e carte mea favorită <3 Urăsc că n-am reuşit să fac rost de Insurgent pănă acum x.x

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce adorabil e <3 Ma gandeam eu ca acel gif s-ar putea sa aiba o anumite influenta asupra ta >:)

      Ștergere
  2. Ohhh:x Ador Divergent!Aşa cum şi Rose ştiu că o adoră.Acum să fiu sinceră,nu cred că a fost cineva care să citească Divergent şi să nu o adore!:x

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe mine ma apuca zapaceala cand ma gandesc la Divergent. Pentru ca Divergent-> Tris->Four si.. Four! <3 <3

      Ștergere
    2. Dacă totuşi o să se găsească o persoană căreia să-i nu-i placă, o să-l jupoi de viu fără cea mai mică remuşcare :d

      Ștergere
    3. Ma anunti Rose, si facem echipa. Ma pricep si eu la ceva >:) De exempluuuuuu pot sa scot pe cineva din sarite doar holbandu-ma la el :>

      Ștergere
  3. Doamne, iubesc Divergent:x Abia astept sa pun mana pe Insurgent:x
    Hmm, ma uitam la comurile de mai sus, eu nu cred ca m-asi supara daca cineva ar zice ca nu ii place un personaj sau ceva ce imi place mie.....inafara de Will. Daca te atingi de Will, fac urat, urat de tot :)) nu stiu cum se intampla, dar prind o ura iremediabila pe respectivul, si nu pot sa ma adresez decat taios si la misto :)))
    Si cred ca e din cauza ca pana acum nu am intalnit persoane care sa urasca un personaj, exceptie fiind Will si respectiva care s-a luat de el...ce urat a fost :)))

    RăspundețiȘtergere
  4. acum mi-ai adus aminte de four si tris. mi-e dor de ei.astept cu nerabdare volumul 3- allegiant

    RăspundețiȘtergere

Lasă un comentariu :)