Ce nu găsești?

luni, 2 februarie 2015

Merg la Social Media Summit!

Bună! Am aflat de pe blogul Danielei despre un eveniment tare interesant, ce va avea loc în București pe data de 18 februarie. Cum se pliază pe profilul facultății mele, mi-am spus că este o ocazia bună să învăț lucruri noi, așa că m-am înscris.

Sinceră să fiu, de abia aștept să merg. Mă fascinează tot ceea ce înseamnă comunicare online, comunicare prin intermediul media, tocmai de aceea am fost foarte încântată când am primit confirmarea înscrierii :)

Dacă vă decideți să mergeți, iată ce puteți afla: strategiile eficiente de promovare pe rețelele de socializare, cele mai reușite campanii și tendințele din noul an. Speakerii vor fi personalități importante, de la care vă asigur că veți avea ce să învățați :) (programul evenimentului). Acesta nu se adresează numai specialiștilor din domeniul relațiilor publice, marketing sau vânzări, ci și bloggerilor, întrucât își desfășoară activitatea exclusiv în mediul online și în opinia mea, este important să știi cum să-ți faci cunoscut blogul și cum să strângi cât mai mulți (și mai loiali) followeri.

Evenimentul va avea loc, așa cum am mai spus, miercuri, pe 18 februarie, la Hotelul Howard Johnson (localizat lângă Piața Romană). Trebuie să menționez că intrarea pentru persoane fizice sau reprezentanți de firmă este de 75 euro +TVA, însă pentru bloggeri este gratuit. Dacă doriți să vă înscrieți, puteți accesa acest link, pentru a afla detaliile. Dar vă sfătuiesc să vă grăbiți, fiindcă sunt locuri limitate.

Deci, ce spuneți? Ne vedem acolo?


2 comentarii:

  1. Sună foarte interesant, vreau și eu. Bine, dacă mi se spune că e ok, și că pot intra gratis, pentru că altfel nu cred că am șanse să ajung.
    Dacă mi se confirmă și mie, poate ne vedem pe acolo :)

    RăspundețiȘtergere

Lasă un comentariu :)