Autor: Maude Rea Parkinson
Editura: Humanitas
Traducere: Constantin Ardeleanu și Oana Celia Gheorghiu
Comandă online Douăzeci de ani în România
Această carte mi-a fost oferită spre recenzare de către Librăria online Libris, librărie unde puteți găsi cărți în română și cărți în engleză la prețuri extrem de accesibile. Mulțumesc pentru sponsorizare!
Recenzie:
„Douăzeci de ani în România” este un roman memorialistic, alcătuit din fragmente în care sunt prezentate mici povestioare, obiceiuri românești, locuri, oameni și emoții trăite și văzute de o englezoaică, venită pentru prima dată în țară. Pentru a înțelege această carte, trebuie să vă prezint puțin contextul istoric în care se afla România și contextul apariției acestui volum.
Cândva, pe la 1880, Maude Rea Parkinson aude pentru prima dată despre această țară misterioasă, acest loc necunoscut și, profitând de curajul tipic irlandez, se hotărăște să călătorească în România. Ca femeie, să întreprindă o astfel de acțiune, de una singură și fără a cunoaște detalii despre locul în care trebuie să ajungă,este criticată și privită cu uimire, dar irlandezii sunt de asemenea cunoscuți și pentru încăpățânarea de care dau dovadă. În 1889, autoarea se stabilește în România și devine profesoară de limbi străine la Universitatea din București.
România se afla pe atunci sub conducerea regelui Carol I, în plin progres economic, social, instituțional, cultural și militar și era o țară despre care nu se știa absolut nimic, nici măcar localizarea acesteia pe hartă. (Într-un fragment, autoarea povestește cum o scrisoare primită de ea avea timbre poștale din Italia, Elveția, Turcia și chiar India, dar a reușit să ajungă la destinație, mulțumită perseverenței funcționarilor poștali).
Nu știam exact la ce să mă aștept când am ales această carte. Nu știam că aveam să parcurg împreună cu autoarea, drumuri, locuri, că aveam să văd parade regale, societatea bucureșteană în plina ei splendoare, oameni și obiceiuri demult uitate astăzi. Ca un nou venit în București, simt că volumul de față m-a făcut să realizez că acest oraș înseamnă mult mai mult decât ceea ce este acum. M-a făcut să conștientizez că există o istorie pentru fiecare clădire, fiecare drum, fiecare statuie, o istorie care merită descoperită.
Am aflat astfel, că la începutul anilor 1900, băieții purtau roșu, iar fetițele albastru, că evreii au preluat frâiele comerțului, că existau foarte multe superstiții, despre obiceiuri ale evreilor și țiganilor, moda franțuzească, sărbătorile românești sau stațiunea preferată de curtea regală. Și, în ceea ce îi privește, Maude Parkinson dedică o mulțime de capitole regelui Carol I și soției sale, întreprinderilor regale, personalității acestora, locurilor pe care ei le vizitau și mi-a făcut o deosebită plăcere să aflu aceste amănunte. Trebuie să citez un astfel de pasaj care a făcut deliciul acestor povestiri și m-a amuzat teribil:
„Cu ocazia unei cine festive, la câteva săptămâni după căsătorie, prințesa Maria era într-o dispoziție bună. Văzându-l pe soțul ei că face obișnuita spălare a gurii, a ridicat degetul și, împinsă de un drăcușor, l-a băgat în obrazul lui umflat. La fix! Apa a fost împroșcată pe masă și au urmat câteva momente de consternare.”O dată cu implicarea României în Primul Război Mondial, se încheie și perioada șederii autoarei pe teritoriul țării, întrucât aceasta se întoarce în Irlanda. Acesta este momentul apariției cărții, un moment în care România este dintr-o dată, văzută altfel. „Douăzeci de ani în România”, apărut în 1921, este răspunsul autoarei la ospitalitatea și primirea călduroasă a românilor și înlătură curiozitatea britanicilor cu privire la această țară din sud estul centrului Europei.
Vă recomand cartea aceasta fiindcă, așa cum se spune, „nu ne putem cunoaște trecutul, dacă nu ne știm viitorul” și suntem români. Cum ar fi ca englezii să știe mai multe lucruri despre români, decât noi înșine? Este o ocazie excelentă să aflați cum s-au consolidat unele obiceiuri, aspecte sociale care au repercursiuni și astăzi și ne definesc pe noi, cei care suntem acum.
