Carte citită în format electronic :D Btw, coperta e nașpa!!!
Eve este elevă la o școală de fete, și nu a întâlnit niciodată un băiat. Nu că nu s-a întâlnit cu băieți, în genul de rendez-vous, ea n-a văzut băieți decât fugitiv, peste gardul care îngrădește școala, și nu-l punem la socoteală pe expiratul ăla de rege. Una din colegele lui Eve, Arden fuge de la școală, și după ce Eve descoperă scopul fetelor și destinul acestora (adică de a procrea puradei), fuge și ea.
A, am uitat de molima care a lovit lumea. 98% din populația Terrei a murit din cauza virusului, iar regele încerca să repopuleze planeta. Ăsta pare un lucru bun, dar nu mi se pare în regulă felul în care o face. Son of a bitch! M-am enervat cumplit. M-am revoltat, am înjurat un pic, și apoi m-am concentrat din nou pe lectură. Eve, la început e făcută grămadă. Nu la propriu. Dar îmi venea să-mi bag mâna-n părul ei, de idioată ce era. Adică-i era frică de băieți, că așa fusese educată (da, bine! profesoarele ei, niște proaste toate!!! Toate! În afară de cea care a ajutat-o să fugă) și Caleb, tipul pe care-l întâlnește în pădure respectă chestia asta, dar apoi Eve, că na, ea era Șefa de promoție doar, se simte vezi Doamne rănită-n orgoliu că Caleb n-o consideră atrăgătoare, sau mai știu eu ce. Nu e spoiler mare, e unul mic: Eve ajunge împreună cu Caleb, se duce la buncărul unde stătea el cu ceilalți băieți evadați din mină și se apucă să-i învețe pe băieți să scrie și să citească (asta mi-a plăcut).Se mai deșteaptă Eve puțin pe parcurs, sar face niște gafe atât de mari încât pune mereu totul, și pe ea însăși, în pericol. Pe mai departe, acțiunea devine mai interesantă, o fugă continuă, Eve este aproape violată, apoi e capturată, fuge, (că am uitat să spun, o căutau oamenii regelui) și până la urmă ajunge la Califia. unde face ultimul lucru la care m-aș fi putut gândi, un lucru revoltător.
Nota mea: 3,5/5
Și ia uitați ce frumoasa e Anna Carey :D
Şi eu am citit-o!Dar live:)).Şi parcă e cam cu prea multă tehnologie şi prostii dinaatea,aşai?:D
RăspundețiȘtergereSă ai un an nou fericit!:)
Un an nou fericit si tie Rai :* Cum ai citit-o live? :D
ȘtergereCe batut-n cap sunt :)) M-am prins :D
ȘtergereSi mie mi se pare ca nu se potriveste deloc coperta...
RăspundețiȘtergereSuper recenzia. ^^
Coperta e paralelă față de ce se întâmplă în carte :D Mulțuu ;;)
ȘtergereMie în afara de modul în care a fost scrisă cartea - care este niţel mai superioară altor cărţi - nu prea mi-a plăcut cartea. Prea multe sentimente... prea mult sirop.. cartea a doua e un pic mai bună adică se mai deşteaptă puţin Eve. :))
RăspundețiȘtergereLa mulţi ani! :*
Un an nou fericit! :D Am volumul 2 pe birou, dar dintr-un oarecare motiv, nu-mi vine s-o citesc. Mai am câteva pagini din Cele 9 vieți ale lui Chloe King, și poate mă apuc de Sacrificiul :D :*
ȘtergereSper să faci o receinzie la Cele 9 vieţi ale lui CK. Sunt curioasă să văd ce părere ai despre carte. :D
ȘtergereAaaah. Asta îmi aduce aminte că și eu trebuie să-i fac recenzia. Super recenzie. Mie mi-a plăcut destul de mult, sincer. Coperta da, nu e genială. Adică..nu are legătură cu cartea. Wow. Chiar e frumoasă Anna Carey.Sper ca viitorul volum să fie mai bun.
RăspundețiȘtergereMersi, Și eu sper la fel. :D :*
ȘtergereEve
RăspundețiȘtergerede Anna Carey
“Fericirea e un moment.”
“Aveau sa fie mereu pe urmele mele.In spatele fiecarei lanterne erau ei. In spatele fiecarui zgomot de motor erau ei. Ei erau fiecare silueta neclara pandind din spatele copacilor.”
“Zile intregi in salbaticie,doar pasarile imi vorbeau .Paraul era singura mana care ma alina , vantul era singura suflare care-mi dadea praful din ochi “
“In loc sa spun cum ma simteam , nu i-am vorbit timp de doua saptamani .Am lasat rana sa se infecteze sa se mareasca prin alimentarea tacerii dintre noi.Am invatat atunci un adevar crucial :ca o relatie poate fi judecata dupa lista de lucruri nespuse dintre doua personae “
“Va trebui sa regretam pe parcursul acestei generatii nu doar cuvintele pline de ura si actiunile oamenilor rai,ci si tacerea infricosatoare a oamenilor buni”
“A iubi pe cineva înseamnă a şti că viaţa ta ar fi mai rea fără acea persoană!”
Mie mi-a placut tare mult cartea. Urmeaza sa citesc si Sacrificiul.
RăspundețiȘtergerePS Foarte frumoasa autoarea.